Ionel Matei, 60 de ani, a ajuns marți la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean.

Bărbatul, diagnosticat cu cancer la sfârșitul anului trecut, a făcut radioterapie, iar acum era programat pentru operație.

Pentru a putea efectua intrvenția chirurgicală, pacientul a trebui să facă testul pentru Covid-19.

”După ce a făcut testul, soțul meu a fost într-un salon, unde mai era un pacient, aflat și el în așteptarea rezultatului. Orele au trecut, iar bărbatul meu a întrebat cât mai durează până află rezultatul. I s-a răspuns că nu sunt kituri pentru testare și că va mai dura”, a povestit soția lui Ionel Matei.

Riscul infectării și ”lipsa de omenie”

40 de ore a durat până a venit rezultatul testului.

Personalul medical era echipat corespunzător, dar pacienții care au stat în același salon s-ar fi putut infecta unul de la altul, dacă unul din ei avea coronavirus.

Soția pacientului Ionel Matei:

Mai mult, din cauza formei de cancer pe care o are, Ionel Matei era constipat de patru zile. ”Când a informat personalul medical despre acest lucru, i s-a răspuns: Așa, și? Știm că în spital este mult de lucru acum, însă puțină omenie tot ar trebui să existe”, a mai spus femeia.

Conducere SJU Galați a confirmat problemele și intervalul mare de așteptare pentru pacienți.

”Kiturile au fost comandate, dar nu au venit la timp”

”Kiturile au fost comandate, dar nu au venit la timp. În tot acest interval, din dispoziția Direcției de Sănătate Publică Galați, testele pentru bolnavii veniți la Urgențe au fost lucrate la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați, unde există o capacitate de numai 32 de teste pe zi. Au fost de făcut câteva sute de teste, având în vedere numărul mare de pacienți care se prezintă la Urgențe, de unde și timpul mare de așteptare”, a declarat, pentru Viața liberă, dr. Aurelia Romilă, directorul medical.

Știm că a fost neplăcut pentru pacienți, dar aceștia sunt pașii pe care trebuie să îi urmăm pentru a nu risca să infectăm personalul medical și pacienții aflați deja în spital.

Dr. Aurelia Romilă:

Potrivit medicului, de regulă, ”rezultatele vin în trei-patru ore, deoarece Spitalul Județean dispune de două aparate RT-PCR pentru testări Covid-19.

Urmărește-ne pe Google News