Un număr de 870 de cadre medicale, majoritatea de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, va fi calificat la locul de muncă în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, în valoare de 10,9 milioane de lei, câștigat de către unitatea sanitară în urma unui concurs de proiecte la nivel național.

Astfel, pe perioada a trei ani, vor fi organizate 122 de grupe de formale profesională a câte 15 cursanți care, timp de o săptămână, vor învăța din tainele medicinii. SJU Vaslui va avea ca partener un consorțiu din Italia cu care se va face un schimb de experință.

„Pe parcursul implementării proiectului, avem obligația să propunem un nou model de standard în Codul ocupațional. Proiectul este unul dinamic, flexibil, generos, în condițiile în care am reușit să achiziționăm pentru spital aparatură care să ajute la formarea personalului medical”, a declarat, joi, managerul de proiect, Daniela Clătinici.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui a spus că acest proiect este foarte important pentru ca SJU Vaslui să devină atractiv, având în vedere că deschiderea viitorului spital regional ar însemna ”furtul” de specialiști de la spitalele județene.

„Facem eforturi de ani de zile să modernizăm tot ceea ce înseamnă acest spital și să atragem personal astfel încât fiecare colț din unitatea medicală să servească scopului pentru care este creată această instituție…O să avem o mare problemă la SJU Vaslui după ce vor începe să funcționeze spitalele regionale pentru că vor culege foarte mult personal de la spitalele din țară și consider că se vor duce acolo. Avem o perioadă relativ scurtă pentru a le-o lua înainte, să dotăm spitalul, să perfecționăm, să facem parteneriate, pentru ca noi să prezentăm servicii la fel ca în spitalele cu renume. Sper ca previziunea mea să nu se adeverească, dar eu zic, totuși, să nu jucăm la zaruri și să facem spitalul nostru atractiv și competitiv”, a declarat Dumitru Buzatu.

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu
Recomandări
România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu

Proiectul, intitulat ”Centru de excelență pentru instruirea personalului medical implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate în context transnațional inovativ”, este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Pentru formarea profesională a celor 870 de cadre medicale, spitalul din Vaslui a achiziționat, printre altele, un ecograf, două manechine pentru simulare, opt rucsacuri de prim-ajutor, două defibrilatoare. De asemenea, s-au cumpărat 40 de laptopuri, 40 de imprimante și două multifuncționale pentru ca cei care participă la cursuri să aibă dotarea necesară.


Citește și VIDEO/ Vom plăti rate mai mari, iar leul va deveni mai slab. Previziuni sumbre ale analiștilor financiari


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Știrileprotv.ro
„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
FANATIK.RO
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
GSP.RO
Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
FANATIK.RO
Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Unica.ro
Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Financiarul.ro
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Observatornews.ro
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI