Potrivit managerului spitalului, citat de Agerpres, aparţinătorii pot aduce diverse bunuri pentru cei internaţi, însă nu vor avea posibilitatea de a pătrunde în secţiile unităţii medicale.

„Noi am instituit în spital, la parter, un spaţiu unde aparţinătorii pot lăsa schimburi sau alte bunuri pentru pacienţii internaţi. De acolo se sună pe secţie şi o infirmieră va coborî pentru a prelua aceste bunuri care vor fi ulterior predate pacientului”, a declarat managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mândrilă, citat de Agerpres.

Mândrilă a mai spus că unitatea medicală este dotată cu echipamente și soluții pentru dezinfectat: mănuşi, măşti, dezinfectanţi.

De asemenea, managerul spitalului a mai precizat că „toţi salariaţii de la UPU care vin în contact cu pacienţii din exterior poartă mască, au mănuşi şi se comportă ca într-o situaţie cu viroze”.

La acest moment, managerul declară nu există probleme privind stocurile de dezinfectanţi în spital; au rezerve şi aşteaptă alte măsuri ce vor fi comunicate de autorități.

_______________________________________________________________________

De teama răspândirii coronavirusului, conducerea Spitalului Județean Vaslui a decis suspendarea, temporară, a programului de vizite. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, nu există la acest moment nicio suspiciune de infecţie sau caz confirmat de coronavirus în spital, scrie Agerpres.

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a decis suspendarea programului de vizite în unitatea medicală în vederea limitării posibilităţii infecţiei cu COVID-19.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, măsura este una preventivă, neexistând la acest moment nicio suspiciune de infecţie sau caz confirmat de coronavirus în spitalul vasluian.

„Pacienţii care se vor prezenta cu mijloace proprii pentru consultaţii în Unitatea de Primiri Urgenţe, la camerele de gardă ale secţiilor de Boli Infecţioase şi Psihiatrie se vor înregistra la poarta de acces cu datele de identitate şi vor fi conduşi la UPU sau în celelalte două camere de gardă. Pacienţii cu bilete de trimitere pentru Dispensarul TBC sau Biroul de internări vor prezenta la poartă documentele doveditoare”, au precizat reprezentanţii SJU Vaslui.

Totodată, relaţiile despre starea de sănătate a pacienţilor deja internaţi se vor lua de la medicii curanţi, care vor stabili ora şi locul din spital unde vor putea fi furnizate informaţiile.

Cum ne protejăm de coronavirus

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Autoritățile din România au impus mai multe restricții pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus, după ce numărul cazurilor confirmate în țara noastră a ajuns la 15.

Aseară, puțin după miezul nopții, după o ședință urgentă a Comitetului pentru Situații de Urgență au fost anunțate noi măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului în România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News