”Joi a fost și un pacient de la Chirurgie pozitiv și transferat la Balș”, mărturisește o sursă din spital.
Ultima unitate medicală care a intrat în categoria celor care au personal infectat cu COVID-19 este Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București.
Vineri, asistenta șefă a Secției de Cardiologie 1 a făcut brusc temperatură mare. A făcut testul la COVID-19, iar azi, sâmbătă, când a început să aibă și vărsături, a primit rezultatul: POZITIV.
Imediat a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș. ”Suntem zece cadre medicale cu care a intrat în contact în această săptămână, toți am fost trimiși la izolare acasă. Trist este că vom fi testați, dacă vom fi testați, abia săptămâna viitoare, dar noi stăm alături de familii până aflăm rezultatele”, a declarat pentru Libertatea unul dintre cei aflați în această situație.
Conform sursei, șeful de secție a început să tușească, o infirmieră s-a prezentat azi la gardă cu febră. Două doctorițe s-au izolat în spital, restul, acasă”, a adăugat cadrul medical de la Spitalul Militar.
Primul pozitiv la COVID-19 a fost un pacient
Deși secțiile din SCM au început externarea pacienților încă de săptămâna trecută, o parte încă mai sunt internați. ”La Cardiologie sunt doi pacienți rămași pe secție care au nevoie de îngrijiri, iar două colege de-a mele vor trebui să meargă la muncă deși și pacienții sunt suspecți de infecție”.
Se pare, însă, că nu este primul caz de COVID-19 din Spitalul Militar. ”Joi a fost testat pozitiv un pacient de pe Secția de Chirurgie 1, care a fost operat pentru o hemoragie digestivă. A fost transferat la Balș”, a declarat pentru Libertatea un alt medic din Spitalul Militar.
Foto: Eli Driu / Libertatea