Conform sursei citate, pregătirile pentru avizarea şi punerea în funcţiune a Sistemului Medical Modular de Izolare şi Tratament (SMMIT), de pe Stadionul Portul din Constanţa, au intrat în linie dreaptă.
SMMIT de la Constanţa are în compunere o zonă medicală cu 56 de paturi, dintre care patru pentru Terapie Intensivă, şi o zonă de carantină cu 120 de paturi. În măsura în care situaţia o va impune, sistemul poate fi extins cu încă aproximativ 50 de paturi, ce vor fi amplasate în sala de sport din incinta Stadionului Portul.
”De asemenea, a început şi operaţionalizarea zonei de tratament şi tot la sfârşitul săptămânii trecute a fost pus în funcţiune un aparat modern de radiologie, precum şi un aparat nou de testare rapidă PCR. Lucrările de operaţionalizare a zonei medicale continuă săptămâna aceasta, astfel încât facilitatea să fie gata în cel mai scurt timp pentru obţinerea avizelor necesare”, informează SMFN, potrivit Agerpres.
La începutul acestei săptămâni a început instrucţia personalului medical ce va deservi SMMIT şi care provine de la Spitalul Militar de Urgenţă Dr. Alexandru Gafencu, Centrul de Medicină Navală şi Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, pentru procedurile de echipare/dezechipare cu echipamentul de protecţie specific.