Directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, Vasile Cepoi, a declarat marți că spitalul va fi repornit doar dacă va mai fi nevoie de el în vreun fel în contextul pandemiei COVID-19, între timp urmând să rămână în conservare.
„La spitalul modular mai sunt acum doar doi pacienți la Terapie Intensivă care vor fi preluați de Spitalul de Boli Infecțioase, după care spitalul rămâne în administrarea EURONEST și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, a explicat Vasile Cepoi.
Momentan, spitalul este în proprietatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, unde sunt membri fondatori cele două Consilii Județene care au dat bani pentru a-l achiziționa. ISU Iași are un contract de comodat pentru cinci ani, pentru a-l administra și gestiona.
Poate fi folosit și pentru a trata ucraineni răniți
Colonelul Ionuț-Ciprian Grădinaru, inspector șef la ISU Iași, a precizat pentru Libertatea că există momentan discuții pentru a muta spitalul, după perioada de conservare. ISU are un teren în apropierea locului unde va fi construit viitorul Spital Regional. Pe terenul respectiv este în derulare un proiect european de amenajare a unei baze și a unui heliport, care urmează să fie finalizat.
Astfel, va fi un acces suplimentar, direct cu elicopterul, la unitatea medicală mobilă și va fi mai aproape de oraș, a explicat Ionuț-Ciprian Grădinaru.
„ISU Iași are o suprafață de teren destul de mare în zona CA Rosetti și se fac acum calcule de natură tehnico-economică referitor la construirea unei platforme pe terenul respectiv, pe care să putem găzdui spitalului. Dorim să fie mai aproape de Iași, avem un proiect cu fonduri europene prin care construim acolo un centru de pregătire, o pistă de aterizare, un heliport care se va finaliza anul acesta”, a punctat colonelul ieșean.
Acesta spune că dorește ca spitalul să fie unul pentru situații de risc: se va folosi în caz de cutremur sau alte calamități, chiar și pe partea de traumă – „dacă se dorește și va fi nevoie pentru răniții din Ucraina”. Deși încă nu este stabilită exact mutarea acestuia, colonelul estimează că, odată demarată, în șase luni poate fi adus în noul loc și operaționalizat.
13 milioane de euro și un dosar penal
Spitalul de la Lețcani, achiziționat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Euronest” cu 13 milioane de euro, finanțare obținută de la Consiliile Județene din Iași și Neamț, a stat mai mult închis decât deschis, după inaugurare, funcționând, de fapt, doar pentru câteva luni.
Având probleme cu încălzirea în saloane în timpul perioadei reci, când medicii au reclamat că au fost înregistrate și temperaturi negative în interior, dar și probleme cu evacuarea pacienților în caz de urgență, identificate de ISU Iași, acesta s-a închis în ianuarie 2021 „pentru dezinfecție” și nu s-a mai redeschis până în toamna aceluiași an.
Există și un dosar penal deschis de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Iași încă din august 2020 cu privire la achiziția acestui spital și punerea sa în funcțiune. Acesta a fost cumpărat în perioada în care președintele Consiliului Județean Iași era Maricel Popa, ajuns între timp senator PSD, licitația de furnizare a unității medicale fiind câștigată de compania SDI Global LLC din Turcia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro