Astăzi, unitatea mobilă a fost redeschisă, iar primii pacienți au fost deja internați, a anunțat medicul Florin Roşu, manager al Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, pentru News.ro.
„Mai avem locuri libere în Spitalul de Boli Infecţioase, dar lucrăm în sistem hibrid, adică vrem să păstrăm paturi disponibile şi pentru alte patologii. Unitatea mobilă de la Leţcani a preluat deja primele cazuri. Toate condiţiile sunt asigurate la spitalul mobil”, a declarat medicul Roșu.
Medicul a precizat că, deşi panta este una ascendentă, nu se simte presiunea din valul patru.
„În Spitalul de Boli Infecţioase avem 50 de locuri libere pentru pacienţii cu forme medii spre severe şi alte opt la Terapie intensivă. Este o creştere suportabilă pentru sistemul medical. Deşi panta este ascendentă, nu se simte presiunea din valul patru”, a explicat medicul Florin Roşu.
El le-a recomandat oamenilor să se prezinte la medic imediat ce apar primele simptome şi să se vaccineze.
„La persoanele vaccinate, de regulă evoluţia este una severă doar dacă mai există şi alte boli grave”, a mai afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Până marţi, în judeţul Iaşi au fost confirmate 88.449 de cazuri de COVID, cu 1.035 mai multe faţă de ziua precedentă.
Spitalul mobil de la Lețcani a costat 13 milioane de euro și a fost inaugurat la începutul lunii septembrie 2020, cu o întârziere de aproape jumătate de an.
Unitatea de la Leţcani a funcţionat în perioada valului 4 la capacitate maximă, cel puţin la nivelul Secţiei de ATI, unde, zilnic, peste 40 de paturi erau ocupate.