Spitalul Elias a solicitat inițial la Direcția de Sănătate Publică aviz de spital ATI COVID pentru spitalul modular construit de Asociaţia Dăruieşte Viaţă în curtea sa, însă s-a răzgândit la foarte scurt timp după aceea și a solicitat doar aviz de spital tampon (spital de triaj), spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru Hotnews.ro.

Nelu Tătaru a precizat că Ministerul Sănătăţii era legat de mâini și de picioare în acest caz, solicitarea pentru aviz neputând veni, conform legii, decât din partea spitalului, care este în subordinea Academiei Române.

În cele din urmă, ministrul Sănătăţii și managerul Spitalului Elias au convenit, sâmbătă dimineață, ca spitalul modular din curtea spitalului Elias să fie folosit ca spital ATI COVID. Nelu Tătaru speră ca procedura și acordarea avizului de către DSP să nu dureze mai mult de două zile, iar spitalul să poată fi apoi folosit, deoarece „este nevoie de el”.

Reacţia managerului spitalului Elias: „Vă rog să mă lăsaţi să lucrez, nu am timp”

​​ „Dumneavoastră mă sunați să mă trageți la răspundere? Vă rog să mă lăsați să lucrez, pentru că sunt în discuții cu domnul secretar de stat Arafat despre modalitatea în care putem conforma acel spital, mă rog, acea incintă, pentru a putea deveni o incintă în care să se acorde îngrijiri de Terapie Intensivă. În acest moment eu vorbesc cu domnul secretar de stat în acest sens, nu am timp”, a declarat Mugur Ardelean, managerul Spitalului Elias, conform Hotnews.ro.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Nu știm de ce spitalul nu este folosit, mai ales acum, când autoritățile anunță că nu mai au locuri în Terapie Intensivă. Poate că trebuie să le amintim de el, ca să trimită pacienți.

Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață:

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că Guvernul încearcă să identifice noi paturi de ATI în București, după ce Raed Arafat a anunțat vineri că nu mai există locuri la terapie intensivă în spitalele din Capitală.

Ludovic Orban a amintit de spitalul modular din curtea spitalului Elias.

„Deja am vorbit și cu domnul ministru Tătaru, și cu domnul secretar de stat Arafat, am discutat și cu doamna Oana Gheorghiu, care a fost implicată într-un proiect umanitar, și există o secție care poate fi folosită pentru terapie intensivă, de 38 de paturi, care este în cadrul spitalului Elias. Imediat am vorbit cu domnul ministru Tătaru, cu domnul secretar de stat Arafat, pentru a asigura înzestrarea – nu au ventilatoare, nu au monitoare – și trebuie mobilizate din rezerva strategică aflată în administrarea DSU toate echipamentele necesare și, de asemenea, să fie asigurată asistența medicală”, a precizat Orban.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI