Atelierul a fost deschis în urmă cu 17 ani, iar de atunci clienții au continuat să apară. Afacerea lui Rikey Austin a cunoscut între timp un succes incredibil, iar angajații lucrează aproape încontinuu pentru a repara ursuleții oamenilor. Au primit jucării din țări precum Statele Unite, Australia, Kenya.

“În urmă cu doi ani, ne-am oprit din a le mai spune oamenilor cu ce ne ocupăm, deoarece nu mai  făceam față. Avem o listă de așteptare de patru luni”, spune Rikey Austin.

“Spitalul pentru ursuleți de pluș” are însă reguli clare. Fiecare pacient este diagnosticat pe mail. Proprietarii jucăriilor trimit fotografii cu acestea și o scurtă descriere a modificărilor pe care vor să le facă.

Ulterior, pacientul este trimis în orășelul britanic Lyme Regis, pentru a fi tratat. Inițial, jucăria este pusă în carantină – adică într-un container în care este curățată complet. Apoi începe munca. În funcție de starea ursulețului de plus, reparațiile pot dura câteva ore, dar și câteva săptămâni. Tariful se ridică la 300 de lire pe săptămână.

Cei de la atelier mai fac însă și excepții. De exemplu, reparația unui ursuleț a durat trei luni. Era jucăria unui băiețel, care a fost distrusă de o mașină de tuns iarba. Băiatul a spus că va plăti cu economiile lui, însă conducerea atelierului a căzut de acord să-l taxeze doar cu cinci lire.

Urmărește-ne pe Google News