„Mă bucur că s-a făcut lumină în acest caz ! Am susținut încă de la început ca transplantul pulmonar nu se realizează la Spitalul Sfânta Maria din cauze exclusiv birocratice. Iată că acum s-a demonstrat că în acest caz a fost rea-voință din partea fostului guvern. Municipalitatea, împreuna cu Ministerul Sănătății, au învestit, de-a lungul timpului, aproximativ 10 milioane de euro pentru finanțarea Clinicii de Transplant din cadrul Spitalului Sfânta Maria, astfel încât să se creeze, în premieră națională, condițiile pentru transplantul pulmonar! Apreciem toate colaborările cu spitalele din Europa, dar ne dorim ca și noi să avem în țara condiții ultramoderne în unitățile medicale. Mă bucur foarte mult că, în cel mai scurt timp, românii vor beneficia în București de o unitate medicală realizată la standarde europene și nu vor mai fi nevoiți să apeleze la clinici din străinătate pentru acest gen de transplant. Am declarat încă de la începutul mandatului meu ca sănătatea reprezintă o prioritate pentru mine și echipa mea și că vom depune toate eforturile ca spitalele administrate de Municipalitate să reprezinte un model pentru sistemul sanitar românesc”, a transmis Gabriela Firea, într-un comunicat.

Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat
Recomandări
Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat

Anunțul primarului Capitalei vine la o zi după ce ministrul Florin Bodog a declarat, într-o conferință de presă, că se pot face transplanturi la Spitalul „Sf. Maria” din București, care va fi inclus într-un astfel de circuit. În plus, medicii de la „Sf. Maria” vor urma un training cu specialiști de la Hanovra.

Bodog dat asigurări că, într-un an România, va dezvolta un program propriu de transplant pulomonar, iar o clinică privată a depus deja documentația necesară pentru a se acredita ca centru de transplant. Bodog a mai precizat că orice clinică din România, indiferent dacă e de stat sau privată, poate face demersuri pentru a se acredita.

Anul trecut, Vlad Voiculesc, ministrul Sănătății din Guvernul Cioloș, a spus că există suspiciuni că că centrul de transplant pulmonar de la „Sfânta Maria” a fost acreditat sub presiune politică, motiv pentru care activitatea a fost oprită.

Săptămâna trecută, după ce ministrul Florjn Bodog a anunțat că spitalul AKH a reziliat contractul cu România și că pacienții români nu vor mai fi tratați la clinica din Viena, Corpul de control al Agenției Naționale de Transplant a efectuat verificări la Spitalul „Sf. Maria”, pentru a stabili dacă singurul centru din țară unde s-ar putea face transplant de plămâni îndeplinește condițiile pentru care a fost acreditat. În urma verificărilor, ANT a anunțat că se poate face transplant la Spitalul „Sf. Maria”.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare zodie
FANATIK.RO
Horoscop rune 2-8 decembrie 2024. Mihai Voropchievici dezvăluie cum începe luna pentru fiecare zodie
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI