„În urma ploilor abundente, acoperișul secției de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci a cedat, iar apa a pătruns în interior. Energia electrică la UPU a fost sistată, iar triajul pacienților se face în sistem de avarie”, a transmis ISU Galați.

Potrivit reprezentanților spitalului, în urma incidentului nu s-au înregistrat victime.

Tot în Tecuci, pe strada Costache Conachi, apa a pătruns în mai multe locuinte, iar pe Aleea Vasile Alexandri a luat foc panoul electric de pe scara unui bloc.

În urma furtunii din județul Galați, un copac a căzut pe un drum comunal dintre Gănesti şi Puricani, blocând circulaţia.

IGSU a emis, miercuri, un mesaj Ro-Alert. Codul galben de furtuni s-a transformat în cod portocaliu, iar vizate au fost localitățile gălățene Tecuci, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Ivești și Movileni.

Potrivit ANM, până la ora 18:30, în aceste localități au fost semnalate averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și grindină.

Captură video

Urmărește-ne pe Google News