„Am decis în această săptămână să recoltăm probe de la câţiva pacienţi care prezintă acest tip de simptomatologie şi efectuăm secvenţierea astfel încât să vedem dacă ne confruntăm cu o nouă tulpină. Am observat o creştere a agresivităţii bolii în urmă cu două-trei săptămâni. Răspunsul îl vom afla în două săptămâni”, a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

El consideră că ar fi vorba despre o nouă tulpină care s-a dezvoltat în România, dar a precizat că „până nu avem secvenţierea nu avem certitudinea”.

„Tulpina ar fi una apărută la noi. Eu vă spun ce am observat noi şi de ce am ajuns să credem că poate fi o nouă tulpină. Din punctul de vedere al simptomatologiei, pacientul vine în spital cu un necesar mic de oxigen, undeva între trei şi cinci litri de oxigen pe minut, apoi observăm o degradare accentuată şi rapidă, necesarul de oxigen ajungând până la 25 de litri pe minut. În acest moment, intervenţia colegilor de terapie intensivă devine necesară”, a declarat medicul Florin Roşu.

Pe 9 octombrie, trei specialiști – medicul Gindrovel Dumitra, președintele grupului de vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină a Familiei, dr. Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, și Alexandru Rafila, deputat PSD și președintele Societății de Microbiologie din România, avertizau că există acest risc, al apariției unei tulpini noi, românești, a noului coronavirus.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

De două, trei săptămâni nu mai există niciun loc liber la secţiile de Terapie Intensivă din spitalele ieşene.

Pânâ sâmbătă, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 62.773 de cazuri de Covid-19, din care 767 au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

La nivel național, sâmbătă au fost raportate 15.261 de cazuri noi după efectuarea a 75.178 de teste. Totodată, autoritățile au anunțat 446 de decese. Dintre acestea, 437 sunt în ultimele 24 de ore, iar 9 sunt anterior perioadei de referință. Numărul persoanelor internate la Terapie Intensivă este 1.854, la un nou nivel fără precedent.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI