Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.
„Două dintre programe, Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural și Programul naţional multianual de microindustrializare sunt o premieră pentru ecosistemul antreprenorial românesc. Orientarea măsurilor de sprijin către IMM-uri finanțate de la bugetul de stat spre zona rurală, precum și a sectoarelor productive din economie, reprezintă, în primul rând, o noutate în sfera programelor de sprijin a înființării și dezvoltării IMM implementate de către Ministerul Economiei în anul 2016. În al doilea rând, acestea reprezintă o necesitate a dezvoltării economice în sectoare care aduc plus-valoare economiei”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Claudiu Vrînceanu.
Schemele de minimis, inițiate de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri și gestionate de Oficiile Teritoriale pentru IMM și Cooperație, sunt elaborate pentru anul 2016, cu posibilitatea prelungirii pe următorii ani.
Cele patru scheme sunt:
- „Programul pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale în rîndul tinerilor și facilitatea accesului acestora la finanțare – START” –, cu un buget alocat, în 2016, de 17 milioane de lei.
Se estimează că 141 de societăți comerciale vor beneficia de acest program și că va crește numărul de locuri de muncă nou create, vor crește încasările la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale din taxele și impozitele aferente salariilor, precum și impozitele datorate pe venitul miroîntreprinderilor și impozitul pe profit.
Atfel, pentru obținerea unui punctaj maxim, aplicanții trebuie să creeze, prin proiect minim 2 locuri de muncă și se acordă punctaj suplimentar pentru cel puțin 2 locuri de muncă ocupate de șomeri sau absolvenți.
- „Programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural” are un buget de 25,9 milioane lei pentru anul 2016.
Se preconizează că programul va avea minim 207 beneficiari.
Pentru obținerea unui punctaj maxim, aplicații trebuie să aibă cel puțin 1 loc de muncă ocupat la data lansării aplicației electronice de înscriere și să creeze, prin proiect, minim 3 locuri de muncă. Se acordă punctaj suplimentar pentru cel puțin 2 locuri de muncă ocupate de șomeri sau absolvenți.
- „Programul național multianual de microindustrializare”, cu un buget de 60,89 milioane lei, se estimează că va avea u număr minim de 244 de beneficiari.
Pentru obținerea unui punctaj maxim, aplicații trebuie să aibă cel puțin 2 angajați înainte de depunerea cererii de finanațre și să creeze, prin proiect, minim 4 locuri de muncă, din care 2 locuri de muncă să fie ocupate de șomeri sau absolvenți.
- „Programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri” are, în 2016, un buget de peste 7 milioane lei și se preconizează că va avea minim 120 de beneficiari.
Ajutorul de minimis se acordă sub forma unor alocații financiare nerambursabile (AFN) pentru rambursarea cheltuielilor eligibile propuse prin planul de afaceri și aprobate în cadrul etapei de verificare și certificare a cererilor de rambursare a cheltuielilor.
Ca efecte ale implementării schemelor de minimis pentru înființarea și dezvoltarea IMM-urilor se preconizează creșterea numărului IMM-urilor nou înființate și creșterea numărului locurilor de muncă nou create și menținute cel puțin până în 2019.
Amintim faptul că în ședința de Guvern de săptămâna trecută Guvernul a adoptat un alt Memorandum privind acordarea finanțării pentru alte patru programe de sprijin antreprenorial: „Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață”; „Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri”; „Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii” și „Programul pentru organizarea Târgurilor IMM-urilor”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro