Ion Ţiriac consideră că în cazul în care statul îşi recuperează prejudiciul şi vinovatul nu mai repetă greşeala atunci fie îl ierţi, fie îl condamni însă cu suspendare. În cazul lui Gigi Becali, Ţiriac a declarat că în funcţie de prejudiciu ar trebui stabilită o amendă care ar trebui dublată de o alta dacă cel vizat nu plăteşte într-o primă fază.
„Eu m-am întâlnit cu el (cu George Becali n.n) de 3-4 ori. A mai făcut şi lucruri bune, a şi greşit. Unde a greşit ? A făcut un schimb de teren cu statul. Ministerul Apărării spune că „l-am dat pe ăsta şi l-am luat pe ăsta pentru că îmi trebuia şi cineva ne-a spus că e aproape la fel”. Nu e la fel. Pentru că ăla al statului era mai scump cu un milion. „Domnule Becali, ai prejudiciat cu un milion. Mai pune un milion amendă şi dacă eşti cuminte poate scapi cu ele, dacă nu, mai pui încă un milion, pentru că îţi dau o super-amendă. Domnul Becali ar fi trebuit să pună banii ăştia, 3 milioane, după care putea să spună în felul următor: pun ăştia 3 milioane, dar dumneavoastră nu aveţi dreptate şi eu vă dau în judecată acum. Judecata probabil că ţinea, exact ca în Germania, 10 ani de zile”, declarat magnatul la Pro TV.
Omul de afaceri a adăugat că „amnistia la treaba asta există în toată lumea”.
„Dumneata, ca stat, ce vrei, banii mei, noi plătim taxe, iar din banii ăştia, dumnealor nu îi vor înapoi. Pe mine mă interesează în primul rând banii înapoi la stat, după care ne judecăm. Dar dacă omul şi-a plătit cel puţin economic treaba şi ai văzut că nu e repetat de 10 ori acelaşi lucru, poate îl ierţi, poate îi dai 6 luni cu suspendare. Amnistia la treaba asta există în toată lumea”, a arătat Ţiriac.
Revenind la posibilele efecte ale legii amnistiei prin care parlamentarii propun amnistia unor infracţiuni, Ţiriac a recunoscut că nu i-ar plăcea ca nepoţii lui să mai iasă pe stradă după ce persoane „cu un dubiu” ar fi eliberate din penitenciare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News