Dacă ne uităm la mărturiile medicilor din Italia, este evident că mulţi ajung să fie depăşiţi de experienţele prin care trec.

„Am văzut modul în care a avansat pandemia în Italia şi modul în care medicii de acolo sunt puşi în faţa faptului împlinit de a lucra non stop şi a face faţă unei situaţii excepţionale”, spune Amedeea Enache, directorul Fundaţiei Estuar, un ONG cu experienţă în lupta contra bolilor psihice.

Ei sunt cei care au pus la dispoziţia medicilor trei linii telefonice la care pot suna pentru a primi consiliere în aceste momente atât de dificile pentru ei.

„Mai devreme sau mai târziu, lucrurile aşa se vor întâmpla şi aici. Şi dacă nu cu aceeaşi amploare, va fi în mod sigur o povară uriaşă pe umerii medicilor şi asistentelor, infirmierelor”, afirmă ea.

De ce se tem medicii din prima linie

Fundaţia Estuar a pus la dispoziţia cadrelor medicale un program similar şi după tragedia din Colectiv.

Sub sloganul „Întindem o mână de ajutor celor din linia I”, psihologii şi psihoterapeuţii de la Estuar încearcă să ofere puţin confort şi sprijin.

„Cei care sună pot vorbi cu specialişti şi pot primi sprijin profesionist referitor la cum să facă faţă acestei traume, cum e lucratul 24 de ore din 24 aproape, fricilor cu care se confruntă”, spune directorul Estuar.

Cadrele medicale care au sunat au reclamat în primul rând această teamă: că vor infecta pe cineva drag.

O parte dintre ei au povestit că le este frică să nu ducă mai departe acasă virusul. Se confruntă cu incertitudinea, ce trebuie să facă, cât tip va dura problema asta, cum vor face faţă dacă intră în carantină, cum să gestioneze cu familia, frica de a duce virusul aduce casă, teama că vor poate vor infecta pe cineva şi va muri

Amedeea Enache, director Fundaţia Estuar:

Nu sunt obişnuiţi să ceară ajutor

Deseori auzim asta despre medici, că ştiu să îi trateze pe alţii, dar nu pot să aibă grijă de ei. Sau nu ştiu cum să ceară ajutor atunci când au nevoie.

Până acum, numărul celor care au sunat a fost mic, comparativ cu câţi se confruntă cu probleme. O explicaţie este că nu au aflat toţi de existenţa acestor liniile telefonice. Dar nu numai.

„Încă nu am ajuns la ceea ce se întâmplă în Italia. Nevoia va creşte în viitor. Este şi lipsa de obişnuinţă a celor din sistemul medical de a cere sprijin de la alţii”, spune Amedeea Enache.

Numerele de telefon la care cadrele medicale pot suna sunt: 0758.119.314, 0758.119.313 şi 0758.119.304.

Urmărește-ne pe Google News