Conducătorul auto, în vârstă de 42 de ani, a ignorat semnalele acustice şi luminoase de la o trecere la nivel cu o cale ferată, fiind spulberat de acceleratul care circula pe ruta Bucureşti-Câmpulung Muscel. Maşina a fost târâtă câteva sute de metri, iar şoferul a murit pe loc, la impact. Nici un alt pasager nu se afla în autoturism.
La locul accidentului a fost nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare, care să scoată trupul dintre fiarele contorsionate ale vehiculului. Poliţia şi reprezentanţi ai CFR desfăşoară investigaţii la faţa locului.