Vaccinul rusesc Sputnik V a fost primit cu neîncredere, din cauză că a fost lansat fără să se aștepte rezultatul testelor clinice, însă i-a convins pe unii experţii independenţi.

Prestigioasa revista medicală The Lancet a publicat un studiu care arată că acesta are o eficienţă de 91,6% împotriva formelor simptomatice de COVID-19.

Luna trecută, preşedinta consiliului de administraţie al Agenţiei Europene pentru Medicamente, Christa Virtumer-Hoche, a avertizat ţările membre ale UE să nu autorizeze în regim de urgenţă vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19, invocând date insuficiente, pentru moment, despre persoanele vaccinate.

Ungaria și Slovacia nu au mai așteptat însă analiza EMA privind eficacitatea și siguranța acestui ser și au comandat deja vaccinul, pe care l-au și primit și folosit în imunizarea populației.

Iar Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, a declarat că a finalizat discuțiile în a cumpăra 1.000.000 de doze.

Premierul ceh Andrej Babiš, dornic să folosească cât mai repede vaccinul Kremlinului, i-a demis pe ministrul sănătății și pe cel al afacerilor externe din cauza opoziției lor față de Sputnik.

Guvernul slovac a picat luna trecută din cauza deciziei unilaterale a premierului Igor Matovič de a cumpăra 2.000.000 de doze de Sputnik V. Criza a continuat chiar și după ce Matovič a demisionat. Autoritatea națională de reglementare a refuzat să valideze lotul de 200.000 de vaccinuri ruse pe motiv că dozele erau diferite față de vaccinul validat într-un studiu de fază 3 publicat de Lancet.

Situația l-a înfuriat pe Matovič, care a zburat la Moscova pentru a discuta situația cu Fondul Rusesc pentru Investiții Directe (RDIF), fondul suveran care este responsabil pentru vânzarea vaccinului în străinătate. RDIF a negat aceste sugestii și le-a descris drept „fake news”.

Ultimele informații arată că Serbia va produce Sputnik V, după un acord semnat de ultimă oră.

https://twitter.com/sputnikvaccine/status/1382690689998319622?ref_src=twsrc%5Etfw

Premierul Lituaniei: „Arma hibridă pentru a diviza și a conduce”

Premierul Lituaniei, Ingrida Šimonytė, a avertizat că Sputnik V vine la pachet cu propaganda rusă și cu ambiția fățișă de a diviza statele membre UE.

Šimonytė a scris, într-o postare pe Twitter, că vaccinul este „armă hibridă pentru a diviza și a conduce”.

https://twitter.com/IngridaSimonyte/status/1357767922106720258?ref_src=twsrc%5Etfw

Între timp, experții în securitate infomatică au avertizat că Moscova folosește Sputnik V pentru a promova obiectivele mai largi ale Rusiei, alături de o campanie media sofisticată.

Germania, „dezastrul geopolic” și „propaganda lui Putin”

Unii politicieni europeni spun că decizia Germaniei de a purta discuții cu privire la cumpărarea Sputnik riscă să aducă daune majore unității europene.

Europarlamentarul german Viola von Cramon-Taubadel a descris mișcarea Germaniei drept un „dezastru geopolitic”, pe care Kremlinul îl folosește pentru a amplifica diviziunile din întregul bloc.

„Este foarte îngrijorător faptul că politicienii germani sunt în mod evident
suficient de naivi pentru a nu înțelege ce se întâmplă”, a spus von
Cramon-Taubadel, care se află în comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului
European.

Ea a descris negocierile cu o mare putere europeană, precum Germania, ca o
lovitură de propagandă pentru președintele rus Vladimir Putin, care va fi
difuzată „în toate emisiunile TV rusești publice și de stat”.

„Politizarea vaccinurilor este lipsită de etică și costă vieți. Mass-media ar trebui să se străduiască să ajute lupta globală împotriva pandemiei COVID-19, nu să împiedice această luptă cu acuzații false”, au reacționat cei de la Sputnik, într-o postare pe Twitter.

India și problemele Johnson & Johnson, ultimele „impulsuri”

Lansarea globală a serului rusesesc a luat și mai mult avânt în această săptămână, după ce autoritatea de reglementare a medicamentelor din India a autorizat vaccinul, iar Rusia a anunțat că speră să să producă peste 850 de milioane de doze Sputnik V pe an în India, după ce a încheiat contracte cu mai mulți producători locali.

Disputele pe tema Sputnik V nu se limitează doar la Europa Centrală și de Est. Politicienii de pe întregul continent sunt supuși unei presiuni constante din cauza ritmului de vaccinare lent, mai ales că vor întârzia și livrările Johnson & Johnson în Europa, din cauza îngrijorării privind unele tromboze depistate la pacienții vaccinați cu acest ser.

Guvernele regionale vor serul Kremlinului

Pe aceste
fond, guvernele regionale au forțat încheierea unor contracte separate cu Fondul
Rusesc pentru Investiții Directe, rupându-se de planurile naționale.

În Spania, regiunea Madrid, condusă de conservatoarea Isabel Díaz Ayuso, a încercat să obțină doze de Sputnik V.

Și în Germania, premierului Bavariei, Markus Söder, a declarat că va semna un acord provizoriu de cumpărare de 2,5 milioane de doze.

Între timp, în Franța, Renaud Muselier, politicianul care conduce regiunea Provence-Alpes-Côte dAzur, a scris pe Twitter, miercuri, că va primi o jumătate de milion de doze de Sputnik.

Iar în Italia, guvernatorul regiunii Campania, Vincenzo De Luca, a intrat în coliziune cu guvernul național în legătură cu decizia sa de a semna un acord pentru o jumătate de milion de doze.

În ciuda acestor mișcări, comisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton, a afirmat că blocul comunitar „nu are nevoie de Sputnik. Vine pur și simplu prea târziu pentru obiectivul nostru de a vaccina cât mai mulți europeni posibil în vară”.

„Cred că EMA va aproba Sputnik”

Pe de altă
parte, europarlamentarul german Peter Liese, purtătorul de cuvânt al sănătății
al Partidului Popular European, a declarat că, deși a fost sceptic cu privire
la vaccin, acum crede că EMA va aproba Sputnik.

„Dacă vaccinul va fi aprobat de EMA, cum putem spune, atunci, că pur și simplu nu îl dorim din motive politice?”, a transmis Liese jurnaliștilor, săptămâna trecută.

Este logic ca UE să aibă opțiuni, a adăugat el, deoarece nu există nicio certitudine că alți producători de vaccinuri își vor îndeplini angajamentele, având în vedere istoria recentă.

De ce crede europarlamentarul Cristian Bușoi că vaccinul este „folosit ca instrument politic”

Europarlamentarul român Cristian-Silviu Bușoi, membru PPE și copreședinte al grupului de contact pentru vaccinuri pentru Parlamentul European, are o poziție diferită.

El a citat rapoarte mass-media referitoare la siguranța vaccinului, spunând că au fost patru decese și șase complicații grave de sănătate. Autoritățile ruse au respins aceste rapoarte, susținând că vaccinul nu a cauzat niciun deces.

RDIF (Fondul Rusesc pentru Investiții Directe) a căutat, de asemenea, să se distanțeze de problemele de siguranță care au fost legate de celelalte vaccinuri adenovirale de la Johnson & Johnson și Oxford/ AstraZeneca, transmițând că nu au existat cazuri de tromboze asociate cu serurile.

Bușoi a subliniat potențialul pericol strategic al utilizării vaccinului: „În mod evident, acest vaccin este folosit de Rusia ca instrument politic. Altfel, ar fi fost folosit pentru a crește rata de vaccinare în Rusia, care este încă scăzută, decât să o exporte în străinătate”.

În tot acest timp, oficiali ruși anunță că Sputnik V e deja în 60 de țări.

https://twitter.com/sputnikvaccine/status/1381703199845974018?ref_src=twsrc%5Etfw

Foto: Profimedia

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News