Purtătorul de cuvânt al SRI a mai precizat că în urma unor discuții avute cu specialiștii Ministerului de Interne, cei care fac expertiza tehnică, se poate spune, la o primă analiză, că este vorba despre un dispozitiv din zona privată, ieftin, care costă 200-300 de lei. Asemenea obiecte de ascultare nu au fost și nu sunt folosite de către niciun serviciu intern sau extern, a mai precizat Ovidiu Marincea.
Carmen Dan a spus într-o intervenție telefonică la România TV că a găsit în apartamentul închiriat în care locuieşte un dispozitiv de înregistrare şi a făcut plângere pentru violare de domiciliu.
Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat, miercuri seara, că a găsit un microfon ascuns într-o priză în apartamentul în care locuiește în perioada în care se află în București. Ea spune că a sesizat poliția în legătură cu acest caz și a făcut plângere pentru violare de domiciliu.
Parchetul instantei supreme a deschis un dosar de cercetare penală în acest caz. Procurorii așteaptă rezultatul expertizei tehnice pentru a vedea dacă dispozitivul era unul profesional sau unul ce se poate cumpăra de persoanele fizice.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!