Sri Lanka speră să trimită Iranului ceai în valoare de 5 milioane de dolari în fiecare lună pentru a compensa o datorie de 251 de milioane de dolari acumulată în urma importurilor de petrol din această țară.

„Sperăm să trimitem ceai în valoare de 5 milioane de dolari în fiecare lună pentru a rambursa Iranului achizițiile de petrol în așteptare din ultimii patru ani”, a spus ministrul plantațiilor, Ramesh Pathirana.

„Schema recomandată va salva valuta străină atât de necesară în Sri Lanka, deoarece decontarea cu Iranul se va face în rupii din Sri Lanka prin vânzarea ceaiului Ceylon”, a precizat Ramesh Pathirana.

Metoda de plată nu va încălca sancțiunile Națiunilor Unite sau americane aplicate Iranului, deoarece ceaiul a fost clasificat ca produs alimentar din motive umanitare și nicio bancă iraniană aflată pe lista neagră nu va fi implicată, a dat asigurări Ramesh Pathirana.

Un membru al consiliului de ceai din Sri Lanka a afirmat că este prima dată când ceaiul este folosit ca monedă de schimb pentru achitarea datoriilor externe.

Sri Lanka produce aproximativ 340 milioane de kilograme de ceai anual. Anul trecut a exportat 265,5 milioane kilograme de ceai, cu câștiguri de 1,24 miliarde de dolari în 2020.

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News