Cooptarea recentă a lui Antonio Amuza în echipa profesorală a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) din București a fost contestată, după ce s-a aflat că acesta a lucrat, între 2017 și 2022, la Departamentul de Resurse Umane (HR) al SRI.
Informația a devenit publică în iulie 2023, cu prilejul depunerii candidaturii pentru postul de asistent universitar, fiind menționată în CV-ul depus de Amuza la dosar.
Libertatea a arătat, într-un articol precedent, că, până la acea dată, Antonio Amuza le-a predat studenților fără să se știe că lucra concomitent și pentru principalul serviciu secret din România.
La fel, el a fost prezent în mass-media, unde se prezenta doar în calitatea sa de sociolog. Inclusiv în Libertatea a publicat trei articole, în 2020, fără să fie cunoscută apartenența sa la SRI.
Ce spune Amuza în CV că a fost la SRI
În CV-ul care a adus la lumină colaborarea cu serviciul secret, Antonio Amuza notează faptul că în perioada 2017 – 2022 a fost „șef Departament HR (Planificare Strategică a forței de muncă)” în cadrul Serviciului Român de Informații.
El notează și responsabilitățile pe care le avea:
- „coordonator proiecte de transformare instituțională și coordonator de achiziții prin fonduri europene nerambursabile și șef de implementare a instrumentelor de diagnoză, climat și cultură organizațională
- team manager – think-tank intern de planificare strategică a forței de muncă
- consilier cabinet director pe teme de sociologie
- responsabil de crearea designului metodologic pentru studii de people analytics (calitativ & cantitativ)”.
SRI spune că n-a fost
Într-un răspuns pentru Libertatea, SRI îl contrazice.
Domnul Amuza Antonio a fost cadru al Serviciului Român de Informații în perioada 01.09.2017-14.04.2022, interval în care nu a avut calitățile de șef departament HR, respectiv consilier la cabinetul directorului SRI.
Din răspunsul SRI pentru Libertatea:
Serviciul secret precizează și că „legislația în vigoare nu stipulează, raportat la situația personală a domnului Amuza Antonio, o interdicție privind diseminarea publică a calității de (fost) cadru militar al Serviciului”.
Deci, Amuza putea să informeze studenții și publicul despre faptul că activa în SRI.
„Nu am avut funcție operativă”, s-a apărat anterior Amuza.
- În cadrul serviciilor de informații, funcția operativă reprezintă o poziție de conducere sau de execuție în care persoanele desemnate au responsabilități importante în colectarea, analiza și gestionarea informațiilor de interes pentru securitatea națională.
Cum explică fostul angajat al SRI neconcordanțele din CV
Contactat de Libertatea, Antonio Amuza a oferit explicații pe WhatsApp.
El neagă că ar fi mințit în CV și dă vina pe presă, care ar fi interpretat greșit funcția sa în cadrul Serviciului Român de Informații.
„Echivalentul funcției de la SRI, în regim privat sau de stat, dar civil este department. La SRI se cheamă Serviciu, am fost, așadar, șef serviciu. Presa este cea care a interpretat cum a crezut datele din CV”, se apără asistentul universitar.
Așadar, denumirea jobului este șef serviciu, echivalentul într-o corporație (ex. Oracle, HP, ce doriți dvs) este department.
Antonio Amuza, asistent universitar FJSC:
Cum explică faptul că a scris și că a avut rolul de „consilier cabinet director pe teme de sociologie”, calitate infirmată de serviciul secret?
„Rolul de consilier, care este trecut în CV-ul meu, este enunțat ca atribuție, nu ca denumire job”, a răspuns asistentul universitar de 34 de ani.
Acesta a detaliat legătura pe care o avea cu cabinetul directorului SRI, Eduard Hellvig, la acea dată.
„Acum, vă rog să consultați organigrama SRI și să verificați unitatea de HR, în interiorul căreia am fost șef serviciu, să vedeți că este subordonată direct directorului SRI, conform organigramei. Prin urmare, exact cum am spus în CV, rapoartele de analiză sociologică pe teme de resurse umane au avut ca beneficiar cabinetul directorului. Asta, pentru orice instituție căreia m-am adresat cu acest CV pentru a explica faptul că departamentul pe care l-am condus, ca parte a unității de resurse umane, a asigurat consilierea cabinetului pe teme de HR”.
A părăsit SRI cu gradul de locotenent
Într-un dialog cu site-ul defapt.ro, Antonio Amuza a precizat că în momentul în care și-a dat demisia din SRI avea gradul de locotenent.
Am fost angajat de Serviciul Român de Informații din sursă externă. Nu am făcut Academia de Informații. Sunt absolvent de Sociologie. M-au căutat ei pe mine, nu eu pe ei. Nu aș vrea să povestesc despre asta.
Antonio Amuza pentru defapt.ro:
Cum a ajuns în atenția presei
Senatul Universității București l-a validat pe Antonio Amuza, pe 19 iulie, în postul de asistent universitar la Facultatea de Jurnalism.
Antonio Amuza era cunoscut ca sociolog la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), fondat de Vasile Dîncu, fost ministru PSD al apărării în Guvernul Ciucă. Doctoratul a fost coordonat tot de Dîncu.
Unic candidat, Amuza a fost admis ca asistent universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC). În interiorul facultății a existat o contestație la această candidatură din partea unei membre a Consiliului Facultății de Jurnalism, profesoara universitară Raluca Radu, care este și directoarea Departamentului de Jurnalism.
Aceasta acuză faptul că Antonio Amuza nu are legătură cu domeniul pe care urmează să-l predea – publicitatea, după cum a relatat pe Facebook jurnalista Emilia Șercan.
În plus, un grup de studenți a protestat, luni, 24 iulie, împotriva admiterii sale ca asistent universitar titular în Departamentul de Antropologie culturală și Comunicare.
De asemenea, profesorul Marian Popescu a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu va mai susține cursul de Etică și Integritate Academică la Jurnalism, în anul universitar următor, în semn de protest față de decizia conducerii facultății de a-l admite pe Antonio Amuza ca asistent universitar titular.
Amuza spune că are experiență în domeniul pe care îl va preda
În răspunsul pentru Libertatea, asistentul universitar spune că are experiență pentru domeniul pe care îl va preda studenților din toamnă.
„Am văzut că și la dvs am apărut că am fost șef la recrutare și că voi recruta jurnaliști, cum la fel s-a scris că CV-ul meu nu indică experiență în publicitate, dar nimeni nu a citit decât ce ați dat dvs. Chiar vă rog să indicați și faptul că experiența mea de bază este cea de sociolog, cum, de altfel, reiese din CV, 12 ani lucrând ca sociolog în marketing research și publicitate (exact temele seminarelor de la facultate, în departamentul de ANTROPOLOGIE, nu de jurnalism). Mai mult, că s-a scris și că nu am experiență teoretică, dincolo de cei 12 ani de cercetare, masterul absolvit de mine este de Sociologia consumului Marketing și Publicitate”, a subliniat Amuza.