Cei trei srilankezi au vârste cuprinse între 21 și 32 de ani, sunt angajați la o companie din domeniul confecţiilor din judeţul Botoşani, iar săptămâna trecută au început să se simtă rău, arată sursa citată.
Unul dintre aceştia, un tânăr în vârstă de 21 de ani,
s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) cu febră mare, frisoane şi o
stare de rău generalizată. Tânărul a ajuns la spital sâmbătă dimineaţă, însoţit
de un translator, care a facilitat comunicarea cu personalul medical.
Medicii infecţionişti i-au prescris acestuia un
tratament specific afecţiunilor respiratorii din această perioadă, nefiind
nevoie de internarea lui, mai ales că nu exista suspiciunea ca tânărul să aibă
o formă mai gravă a unei boli.
Au răcit de la frig
„Pacientul este în Botoşani de mai bine de şase luni, petrecute doar aici. A mai avut colegi, conaţionali, cu simptome asemănătoare, mai ales din cauză că organismul lor nu este aclimatizat, iar frigul din această perioadă le provoacă foarte uşor viroze, chiar şi gripă”, a spus un asistent din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a SJU.
Practic, temperaturile scăzute din aceste zile l-au
făcut pe tânăr să prezinte simptome de răceală, iar temerile unei îmbolnăviri
cu coronavirus l-au făcut să meargă la spital.
Tot la finele săptămânii trecute au mai ajuns la spital
şi doi colegi de-ai tânărului.
Temperatura minimă în Sri Lanka este de 24-25°C, în
timp ce la Botoșani, duminică, spre exemplu, temperatura resimţită a fost de
-11°C dimineaţa.