Dintre cele 743 de apeluri privind situații de pericol la munte, 13 apeluri s-au referit la căderi de la înălțime, iar 193 anunțau că există persoane rătăcite.
STS mai precizează că aproape 60% dintre aceste apeluri, adică 439, „au avut localizare avansată AML (Advanced Mobile Location), iar echipajele de intervenție au putut ajunge cu precizie la fața locului”. De asemenea, unele dintre aceste apeluri au fost preluate prin aplicația mobilă Apel 112.
În ceea ce privește solicitările făcute în această vară la Centrul unic pentru apeluri de urgență 112 Constanța, cele mai multe dintre cele 231 de apeluri primite au vizat incidente în stațiunea Mamaia.
Totodată, în intervalul 1 iunie – 31 august 2023, în toată țara, „operatorii STS au preluat și procesat 3.014.806 apeluri dintre care 1.546.162 (51,29%) au reprezentat cazuri de urgență”, se mai menționează în comunicatul citat.
Cea mai plină zi a fost 23 iunie, când au fost preluate în medie 23 de apeluri pe minut.
STS mai precizează că, în medie, operatorii săi preiau apelurile la 112 în mai puțin de patru secunde.
Foto: Hepta