Preşedintele Traian Băsescu şi vicepremierul Liviu Dragnea, singurul reprezentant al PSD şi al Guvernului venit la ceremonia de 1 Decembrie de la Cotroceni, au avut o scurtă discuţie. La final, Dragnea s-a fotografiat cu şeful statului. Ba mai mult, Băsescu i-a spus vicepremierului că dacă- l văd pesediştii îl vor da afară din partid.
“Am reprezentat Guvernul la Cotroceni. A fost doar o coincidenţă că am ajuns chiar lângă Băsescu şi nu am plecat nicăieri cu el”, a declarat ieri Dragnea.
Cert este că întâlnirea lor doi a iscat valuri de discuţii în rândul social- democraţilor, unii făcând băşcălie de Dragnea, alţii aruncându-i acuze grave. Ieri, pesediştii vorbeau pe holurile Parlamentului că acum îşi explică de ce Victor Ponta, liderul partidului, a pierdut alegerile prezidenţiale, ei dând vina pe faptul că Dragnea este un fost pedelist şi că a avut dese întâlniri cu Traian Băsescu.
“Dacă Dragnea ar fi învăţat în biblioteca de la Cotroceni, unde s-a dus cu Băsescu luni (n.r. – acum două zile), cum să câştige campaniile electorale, altul era preşedintele României acum. Cred că acolo, în acel spaţiu, Dragnea nu a citit tratate de cum se câştigă alegerile, ci altceva mult mai tare”, spunea ieri vicepreşedintele PSD Radu Popa.
Şi deputatul PSD Florentin Gust comenta. “Dacă mă iau după ce a spus Vanghelie, atunci Dragnea s-a dus clar să-i toarne un whisky lui Băsescu. Cred că e normal ca de ziua naţională oamenii să bea un păhărel”.
Şi Ponta l-a ironizat
Fost pesedist, senatorul Valer Marian crede că legătura liderului social- democrat cu Băsescu nu s-a rupt niciodată, ba mai mult, îl bănuieşte chiar de o anumită colaborare.
“Cred că Liviu Dragnea, în calitate de cel mai înalt reprezentant al Guvernului şi al PSD la recepţia de la Cotroceni, precum şi flirtul cu Traian Băsescu, cu care a plecat împreună de la ceremonie, reconfirrmă legăturile vechi de prietenie dintre cei doi. Mai mult, se adevereşte ce a spus un alt lider PSD, că Dragnea stă cu becul portocaliu aprins sub fund, atât de frică, dar şi în amintirea vremurilor în care a fost prefect PD şi preşedinte de Consiliu Judeţean PD, deci provenit din tabăra lui Băsescu. Dragnea stă cu sabia lui Damocles deasupra capului şi îi e frică”, a mai spus senatorul.
Mai mult, ieri, după întâlnirea cu parlamentarii, Victor Ponta, întrebat fiind ce părere are despre întâlnirea colegului său cu şeful statului, a răspuns ironic: “Liviu, rămâi tu afară să faci confidenţe jurnaliştilor”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
FANATIK.RO
Ce înseamnă ”boala lui Calache”, expresia folosită des de foarte mulți români. Ce semnifică, de fapt
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Observatornews.ro
Rezidenţiat 2024. Peste 10.000 de candidaţi se bat pe mai puţin de 5.000 de locuri. Specializarea cu doar 4 posturi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI