Sta in spital de 25 de ani, innebunit din dragoste

„Casuta mea, cuibusor de nebunii”. Acest refren vechi, nostalgic, este pura fictiune pentru oamenii strazii, boschetari, orfani si multi altii. In Romania traiesc destui saraci, iar o casa a ajuns un lux pentru multi. Greu de conceput este insa o viata de om traita in spital. Numai in spital, ca sa n-ajunga in strada. Povestea incredibila a unui batran care traieste de cel putin 25 de ani intr-un asemenea loc, fara ca nimeni, nici o ruda sa fi intrebat vreodata de el.
In aprilie 1976, un barbat a fost adus la Spitalul 9, actualmente „Al. Obregia”, din Bucuresti, cu diagnosticul „schizofrenie paranoida”. Venea dintr-un spital din Plataresti, o localitate din Calarasi. Nimeni nu stia cum il cheama, iar ancheta sociala facuta nu a dat nici un rezultat. Pana la urma, o alta pacienta a sustinut ca il cunoaste, numindu-l „Dinu Pravat”. Dosarul medical a consemnat acest nume, insa cu un semn de intrebare. In 1987, lui Pravat i s-a facut un dosar, in care autorul a estimat ca pacientul ar avea varsta de 50 de ani. Bolnava care l-a recunoscut a spus, la momentul respectiv, si o poveste care ar explica modul in care Pravat a ajuns la spital. El ar fi fost din satul Alexeni-nume recunoscut, de-a lungul anilor, de bolnav. In tinerete, Dinu a placut mult o fata din sat, cu care a decis sa se insoare. Refuzul parintilor fetei l-a afectat cumplit pe tanarul indragostit, care a facut un soc puternic si a innebunit.
Numai oameni fericiti nu intalnesti la „balamuc”. Dupa ce treci de una dintre portile spitalului, urmeaza, pe dreapta, doua chioscuri de unde bolnavii sau rudele lor mai cumpara cate un suc, un pachet de tigari sau un pachet de biscuiti. In jurul cladirilor care adapostesc diversele sectii ale spitalului, pacientii – e vorba de cei lasati in libertate – se plimba, trag de zor din tigari. Unii mai vorbesc si singuri. Altii, insa, ajuta personalul spitalului la carat galeti, maturat sau alte astfel de munci „pe langa casa”. Din cand in cand, de la cate un geam cu zabrele se mai aude cate un tipat. Nici unul din obisnuitii locului nu tresare. „Haideti, doamna doctor, ajutati-ma!”, se aude de pe un culoar. O femeie incearca din rasputeri sa obtina o internare. N-are serviciu de 8 ani de zile, n-are casa, n-are bani si e schizofrenica. Mai incolo, un barbat vrea sa-si vada sotia, care e inchisa la „periculosi”. La toxicomani, situatia e si mai neagra. Chiar la intrare, un pusti in sevraj, cu sange la nas, plange dupa „nevasta” lui, care, in loc sa fie cu el, sta pe undeva si se fardeaza. „Baiatul are sifilis”, spune bodyguardul. Aici sta de trei ani intr-o rezerva si Dinu Pravat. In sectie nu sunt numai toxicomani, ci si alcoolici sau oameni cu alte afectiuni psihice, explica asistentii.
Neras, cu putini dinti in gura si blugi jerpeliti. Tacut, cu privirea fixa. Asistentul-sef Dumitru Dragan il provoaca la o „partida” de Eminescu. Recita cateva versuri, iar Pravat continua poezia. „Este singurul mod in care este cu adevarat coerent”. In rest, mai pomeneste cateodata numele localitatii Alexeni, de unde se presupune ca ar fi de loc. La aceeasi intrebare, raspunsul de acum nu coincide cu cel pe care omul il va da peste cinci minute. Spusele asistentilor, intr-adevar, se verifica. „Ca pacient, nu face scandal, nu face probleme. Dimpotriva, ne ajuta la maturat, carat si alte treburi”, spune una dintre asistente. Toata lumea care il cunoaste pe batran se pune de acord ca omul are un viciu sigur: tutunul. „Cere tuturor tigari si fumeaza cat poate”. Asistentii chiar au pus pe un borcan o eticheta „tigari pentru Pravat”. Un alt amanunt picant povestit de asistente: vara, batranul se mai prindea la cate un dans popular in curtea sectiei.
La mai mult de 25 de ani de cand a ajuns la spitalul din Bucuresti, Pravat a devenit un fel de mascota a locului. Toata lumea il cunoaste si, ironia sortii, o parte din oamenii care l-au ingrijit si-au dat duhul. Nu si Pravat. „Nu are familie, nu are nimic”, spune Marta Maierean, asistenta-sefa de la una din sectiile spitalului, unde batranul a stat pana in 1998. „Nici n-a intrebat cineva de el in toti acesti ani”, continua ea. Asistenta povesteste ca Pravat a facut parte dintr-o sectie speciala, formata din bolnavi care nu aveau familie. „Majoritatea au murit, iar cei ramasi in viata au fost dusi pe la alte sectii”. Pana la desfiintarea sectiei, bolnavii lucrau la o ferma de porci. Daca „veteranii” spitalelor si-au subtiat randurile, din pacate, vin din urma altii. Aceasta pentru ca in spital sunt cativa cu un an, doi, trei de stat pana acum. Este vorba despre viitorii „pensionari” ai spitalelor.

Urmărește-ne pe Google News