„Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf – cele trei stadioane sunt contractate, în prezent am depus documentaţia pentru autorizaţia de construire şi de demolare şi vom începe execuţia. Preconizăm până la sfârşitul anului un stadiu mediu de 70%. Sumele sunt alocate, iar în mai 2020 să poată avea loc meciurile de antrenament”, a spus Pătrăşcoiu, la şedinţa comisiilor de buget-finanţe, la dezbaterea bugetului MDRAP.
Comisiile de buget-finanţe au aprobat, marţi, cu 16 voturi ‘pentru’ şi 9 ‘împotrivă’, bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, nefiind acceptat niciun amendament de suplimentare a sumelor.
În acest an, bugetul MDRAP este de 5.223.510.000 lei, în descreştere cu 2,41% faţă de anul trecut.
Secretarul de stat în MDRAP Sirma Caraman a afirmat că aproximativ 65% din buget este alocat transferului către unităţile administrativ-teritoriale pentru programele guvernamentale derulate de Ministerul Dezvoltării şi 20% este cofinanţarea pentru programele cu fonduri europene.
„Cel mai important program derulat de Ministerul Dezvoltării este Programul Naţional de Dezvoltare Locală, care a avut în finanţare 12.672 de obiective, din care s-au recepţionat 3.497 şi sunt în finanţare 9.175. PNDL 1 a avut în finanţare 5.502 obiective, recepţionate – 3.186 şi mai sunt în finanţare 2.316. Ne propunem ca în cursul anului 2019 să finalizăm 1.280 obiective. PNDL 2 a avut în finanţare 7.170 obiective – finalizate, în 2018, 311 obiective şi mai sunt în finanţare 6.353 de obiective şi ne propunem să mai finalizăm 550 în cursul anului 2019. Un alt program derulat de Ministerul Dezvoltării este acela de performanţă energetică. În anul 2019 avem o sumă alocată de 20 milioane lei pentru 84 de obiective şi ne propunem să finalizăm 57. La Programul Naţional de Dezvoltare Locală avem alocată suma de 2.500.000.000, sumă care pe parcursul anului va fi suplimentată”, a precizat Sirma Caraman, secretar de stat în MDRAP.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro