CNI a transmis sursei citate că „Limitele creditelor de angajament pentru luna martie sunt zero”, motivând astfel incapacitatea de a demara acest proiect. „CNI S.A. depune eforturi în vederea modificării acestora, astfel încât să poată fi încheiate angajamente Legate pentru obiectivele de investiții derulate, inclusiv pentru cele care intră sub incidenta actelor normative amintite anterior”, se arată în document.

Instituția a precizat totodată că intenționează să trimită un memorandum către Guvernul României pentru a remedia situația. „Ulterior modificărilor acestor limite, CNI S.A. are în vedere […] inițierea unui memorandum în vederea aprobării acestuia de către Guvernul României pentru încheierea de angajamente legale pentru categoriile de proiecte care intră sub incidența prevederilor” legii, a mai transmis CNI, care însă nu a oferit un orizont de timp.

Demolarea vechii arene Farul a început anul trecut și s-a terminat în câteva luni. În august 2023, Compania Națională de Investiții a lansat achiziția pentru asistență tehnică – dirigenție de șantier pentru construirea Stadionului „Gheorghe Hagi“ din Constanța. Valoarea estimată a achiziției a fost de aproximativ 1,9 milioane lei cu TVA.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Conform proiectului, pe amplasamentul vechei arene Farul se va realiza un stadion cu o capacitate de 18.500 de locuri, care va putea fi încadrat în categoria IV UEFA, dar și un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri.

Stadionul „Gheorghe Hagi” din Constanța a fost demolat anul trecut, dar nu există bani pentru construirea altei arene
Așa ar trebui să arate noul stadion din Constanța

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Marica13   •   29.04.2024, 12:40

Tipic românesc l au demolat ca să stea un maldăr de moloz

iugavirgil   •   09.03.2024, 13:40

constanta oras port si plin de marinari in loc sa fie un Rotterdam la Marea Neagra e bataia de joc a autoritatilor locale si centrale . Stadion nou uitat , sala sporturilor abandonata , spital regional scos de pe lista , teatru nou uitat , bazin olimpic uitat , teatru mamaia uitat , etc . dar vara toti decidentii se inghesuie si se asund in vilele speciale cu igrasie construite pentru Dej , Maurer , Bodnaras la Mangalia si Ceausescu la Neptun . Macar aia au facut si porturile si statiunile si spitale , stadioane , teatre , terase de vara , etc

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI