Legendara arenă londoneză trebuia să găzduiască vineri meciul amical de fotbal dintre reprezentativa Angliei şi Squadra Azzurra, anulat din cauza pandemiei de coronavirus, informează presa britanică.
Luminile au stat aprinse pe durata celor 90 de minute ale partidei care urma să se dispute vineri.
Contul oficial de Twitter al naţionalei Angliei a afişat o fotografie cu stadionul Wembley, însoţită de mesajul: „Chiar dacă nu împărţim terenul în această seară cu azzurri, dar suntem solidari şi uniţi în această perioadă dificilă”.
Italia a anunțat vineri seară o cifră șocantă: 969 de noi decese. Potrivit cotidianului La Repubblica, 50 de decese sunt aferente zilei precedente. Chiar și așa, ziua de vineri marchează un nou record negativ al Italiei și ridică totalul deceselor la 9.134.
Numărul de bolnavi a crescut cu 4.401 până la 66.414. Numărul total al cazurilor, care cuprinde victimele și persoanele vindecate, a sărit și el la 86.498.
Silvio Brusaferro, președintele Institutului de Sănătate, a anunțat tot vineri că Italia pare să fi atins un vârf al epidemiei și că, începând cu 19-20 martie, curba de creștere a numărului de cazuri a început să se atenueze ușor. El a avertizat însă că în ciuda acestei observații, nici autoritățile, nici societatea nu trebuie să lase garda jos și trebuie să continue să respecte regulile de izolare socială.
O inițiativă asemănătoare au avut-o și brazilienii, care au proiectat steagurile țărilor afectate de pandemie pe celebrul monument Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul).