Duminica sau la orice sărbătoare, Ovidiu Mihai Frăţilă (28 de ani) poate fi găsit în straie preoţeşti la bisericuţa din satul constănţean Oituz, însă în celelalte zile ale săptămânii îmbracă uniforma poliţiei locale şi fugăreşte infractorii din Năvodari.
Frăţilă povesteşte că încă de mic şi-a dorit să fie preot, aşa că a plecat de acasă, din Bacău, şi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Constanţa.
“Sunt poliţist local de cinci ani, m-am angajat din anul III de facultate, pentru a mă putea întreţine. De doi ani sunt şi preot şi slujesc la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Oituz”, a mărturisit Frăţilă.
Acesta spune că nu a renunţat la serviciul de poliţist, pentru că din salariu îşi întreţine familia şi pe nevoiaşii din sat. Pe de altă parte, ca preot nu primeşte nici o remuneraţie: “Preot sunt ca misiune, din credinţă, din dragoste pentru Dumnezeu”.
Părintele, care în adolescenţă a practicat kickboxing, spune că şefii săi din poliţia locală au fost înţelegători şi îi permit să facă schimb de ture pentru a putea fi la biserică de sărbători, aşa că nici prin cap nu îi trece să renunţe la una din meserii: “Cele două se îmbină, fiindcă în ambele sunt în slujba oamenilor şi a lui Dumnezeu”.
foto: Cuget Liber

Urmărește-ne pe Google News