Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a montat de curând aceşti doi stâlpi pe care-i admiră mulţi trecători, pentru că sunt altfel decât restul din parc.
„Montarea stâlpilor fotovoltaici în parcurile pe care le avem în administrare ne va asigura reducerea consumului de energie, diminuând astfel costurile pe care le avem în acest moment. Suntem promotorii utilizării acestor mijloace alternative de iluminat în parcurile bucurestene, pentru că suntem preocupaţi atât de implemetarea unor proiecte verzi, cât şi de asigurarea siguranţei cetăţenilor”, ne-a declarat Radu Popa, director general ALPAB, adăugând că vor mai fi montaţi stâlpi eco şi în alte parcuri.
Acţiunea vine în contextul în care recent, Uniunea Europeană a lansat un program prin care urmărește, până în 2020, reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, acoperirea a 20% din necesarul energetic cu ajutorul surselor regenerabile de energie şi reducerea cu 20%, a consumului total de energie.