O ambulanță a fost chemată, luni dimineață, la casa lui Stan Lee din Hollywood. Deși a fost transportat de urgență la spital, editorul a murit la scurt timp după ce a ajuns la Centrul Medical Cedars-Sinai.
Anunțul trist că Stan Lee a murit a fost făcut de fiica lui: „Tatăl meu și-a iubit toți fanii”, a declarat ea pentru TMZ.
Scriitorul american de benzi desenate este creatorul personajului Spider-Man. S-a născut în New York, e 22 decembrie 1922, chiar în apartamentul părinților săi emigrați din România.
Într-un interviu acordat pentru Libertatea, în anul 2011, Stan Lee a declarat că deşi tatăl lui a fost român, nu i-a vorbit niciodată despre România. În plus, el ne-a mai dezvăluit că a devenit scriitor de benzi desenate din întâmplare, nu că ar fi fost pasionat de ele.
În colaborare cu artiști precum Jack Kirby şi Steve Ditko, el a creat personajele Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor şi X-Men.
Pentru activitatea sa impresionantă el a primit, în anul 2008, National Medal of Arts. Stan Lee a fost inclus și în The Will Eisner Award Hall of Fame (1994) şi Jack Kirby Hall of Fame (1995).
Foto HEPTA