La doua saptamani dupa ce Florian Anghelescu (foto) a fost gasit spanzurat intr-o boxa a vilei sale, sotia acestuia, Stana, a trecut pragul Parchetului Bucuresti. Fostul consilier prezidential a dat, pe doua file, o declaratie, dupa care i-au fost luate probe de saliva pentru stabilirea ADN-ului. Rezultatele vor fi comparate cu probele recoltate anterior din vila in care s-a sinucis “magnatul tutunului”.

La ora 10.00, Stana Anghelescu impreuna cu avocatul sau, Bogdan Vlad, intra in biroul procurorului Remus Budai. Pe durata a doua ore, sotia “magnatului tutunului” a explicat ce a facut din momentul in care menajera a anuntat-o ca barbatul ei atarna in streang in subsolul vilei din strada Neagoe Voda 8, din Capitala si pana cand criminalistii si procurorul au ajuns la locul faptei. Femeia a pus pe hartie derularea secventelor de cosmar pe care le-a trait atunci si a detaliat, la cererea anchetatorului, informatii legate de pozitia cadavrului si de felul in care a actionat atunci cand, cu un cutit, a taiat funia si l-a coborat pe Anghelescu din lat.

Chiar daca este vorba de o sinucidere, pentru a se respecta procedura, Stanei Anghelescu i-au fost luate probe de saliva pentru stabilirea ADN-ului. “I-am explicat si femeia a inteles. S-a aflat in campul infractional, a atins foarte multe lucruri, a miscat cadavrul atunci cand l-a descoperit. De aceea am luat probe ADN, tocmai pentru a exclude urmele pe care ea le-a lasat acolo, in subsol. In ceea ce priveste declaratia, a fost, de fapt, un supliment la declaratia anterioara facuta chiar in vila, in timpul cercetarilor de la fata locului. Acum ne-am axat mai mult pe detalii care au legatura directa cu pozitia in care a fost gasit cadavrul”, ne-a declarat procurorul Remus Budai.

In zilele ce vor urma li se vor lua probe ADN tuturor persoanelor care s-au aflat in vila atunci cand s-a produs tragedia sau au intrat in subsolul in care miliardarul si-a pus capat zilelor. “Expertii  laboratorului criminalistic al IGP vor compara probele de referinta pe care le ridicam acum cu cele recoltate de pe scaunul din boxa in care a fost descoperit cadavrul lui Florian Anghelescu, cu cele de pe funia folosita la spanzurare si cu cele de pe hainele victimei, rezultate care inca nu ne-au parvenit”, a adaugat procurorul Budai.

Urmărește-ne pe Google News