In luna mai a anului acesta, generalul Victor Athanasie Stănculescu a primit un an de suspendare a executării pedepsei cu inchisoarea pentru a se opera. A fost surprins însă, cu câteva zile în urmă, plimbân-du-se cu metroul, fără să arate a om bolnav.
Victor Athanasie Stănculescu, în vârstă de 81 de ani, a fost condamnat, în 1999, la 15 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de omor deosebit de grav săvârşit prin reprimarea revoluţiei de la Timişoara, din 1989.
E condamnat la 15 ani de închisoare
Conform instanţei, Stănculescu a dat dovadă de exces de zel în a reprima manifestanţii. Instanţa militară a fost de acord, în luna mai anul acesta, să îl elibereze pentru un an, perioadă în care Stănculescu să beneficieze de tratamentul medical necesar pentru tratarea problemelor sale cardiace şi pentru a fioperat la prostată.
Aşa arăta generalul Stănculescu în luna martie 2009, când aştepta la uşa instanţei să fie eliberat |
Stănculescu însă a fost surprins de un cititor al Libertăţii plimbându-se liniştit cu metroul, dichisit şi zâmbitor. Generalul chiar a intrat în vorbă cu vecinul său de scaun.
Ar trebui să evite aglomeraţiile
Cardiacilor nu le sunt recomandate aglomeraţiile din mijloacele de transport în comun, activităţile extenuante sau care le pot crea momente de stres. Dacă pacientul are probleme cu prostata şi se încumetă să meargă cu metroul pe distanţe mai mari, el are nevoie de pamperşi sau de o sondă urinară pentru a preîntâmpina accidentele cauzate de urinări frecvente, simptom specific acestui tip de afecţiuni.