Sorin Udrea era dat în urmărire internaţională de la sfârşitul săptămânii trecute după ce poliţiştii nu au reuşit să îl găsească pentru a pune în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani şi 8 luni, a fost găsit de autorităţile italiene şi se află în custodia lor.

Conform IPJ Timiș, după îndeplinirea formalităţilor necesare, Sorin Udrea va fi predat autorităţilor române pentru ispăşirea pedepsei.

Joia trecută, pe numele lui Sorin Udrea a fost eliberat un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea după ce acesta a fost condamnat definitiv de magistraţii Curţii de Apel Timişoara la şase ani şi opt luni pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la contrabandă, complicitate la tâlhărie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă agravată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News