Focul, izbucnit duminică la marginea Văii San Fernando, a provocat evacuarea a cel puţin 1.200 de persoane şi a acoperit peste 3.300 de hectare de pământ. Potrivit specialiştilor, incendiile sunt provocate şi întreţinute, în fiecare toamnă, de rafale puternice datorate fenomenului termic denumit „vânturi de Santa Ana”.

Proclamarea stării de urgenţă, efectivă în comitatele Los Angeles şi Ventura, mai la vest, permite Californiei să dispună de toate resursele, pompieri, poliţie şi servicii de urgenţă, dar şi de funcţionari, la dispozitie în lupta contra unei catastrofe majore.

Aproximativ o mie de pompieri se luptă cu focul la faţa locului.

 

Urmărește-ne pe Google News