„Declar Valley Isle o zonă calamitată pentru a permite implementarea funcţiilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, conform legii”, a transmis într-un comunicat guvernatorul David Ige, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj publicat pe Twitter, guvernatorul din Hawaii i-a mulţumit vedetei americane de televiziune Oprah Winfrey, care deţine o proprietate în Maui, după ce aceasta a deschis joi un drum privat pentru a permite accesul pompierilor în zonele afectate de incendiu.

Incendiul din insula Maui – numită şi Valley Isle – era controlat în proporţie de 60%, vineri seară, însă autorităţile au avertizat că adăposturile, închise temporar, s-ar putea redeschide în cazul în care se emite un nou ordin de evacuare.

Pompierii au reuşit să controleze în proporţie de circa 35% un alt incendiu de vegetaţie, răspândit pe circa 81 de hectare, care a izbucnit în apropiere de Kahului. Mii de locuitori şi turişti de pe Insula Maui din Hawaii au primit joi ordin de evacuare din două zone de coastă. Aeroportul Kahului a fost închis pentru scurt timp, iar zborurile au fost deviate din cauza fumului care a condus şi la închiderea a două autostrăzi.

Citește și

Viorica Dăncilă intervine în scandalul pontonului lui Ivan Patzaichin, înlăturat de pe Dâmbovița. Fostul campion făcuse apel pentru „accesul gratuit al bucureștenilor la luciul apei”

 
 

Urmărește-ne pe Google News