În funcție de numărul cazurilor noi de infecții cu coronavirus, a creșterii numărului de pacienți cu COVID-19 în stare critică și a capacității sistemului sanitar de a asigura tratamentul acestora, pot fi limitate, timp de o lună, cât se aplică starea de urgență:

  • libera circulație;
  • dreptul la viață intimă, familială
    și privată;
  • inviolabilitatea domiciliului;
  • dreptul la învățătură;
  • libertatea întrunirilor;
  • dreptul de proprietate privată;
  • dreptul la grevă;
  • libertatea economică.

Starea de urgență în România a fost decretată pentru
că numărul cazurilor de infecții cu coronavirus a crescut în ultima săptămână,
ajungând până luni dimineață la 158, în București și peste 30 de județe. Mai
mult, evaluările privind riscul de sănătate publică în perioada imediat
următoare indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu COVID-19.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va
fi cel care va decide măsurile de primă urgență, cu acordul prim-ministrului, prin
ordonanță militară, potrivit decretului emis de președinte.

Printre măsurile care pot fi decise de ministrul
Marcel Vela sunt izolarea și carantina persoanelor provenite din zonele de risc
și a celor care iau contact cu acestea, dar și intrarea în carantină a unor clădiri,
localități sau zone geografice.

Tot ministrul Vela poate decide, dacă se
impune, închiderea graduală a punctelor de trecere a frontierei de stat.

O altă măsură care poate fi luată în
următoarele 30 de zile, de către ministrul de Interne, este limitarea sau interzicerea
circulației vehiculelor sau a persoanelor înspre și dinspre anumite zone ori
între anumite ore, precum și ieșirea din zonele respective.

De asemenea, pot fi interzise circulația
rutieră, cea feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute.

Închiderea metroului poate fi decisă tot de
ministrul de Interne.

De asemenea, prin decizie a ministrului de Interne, pot fi închise temporar restaurante, hoteluri, mall-uri, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și alte localuri publice.

Rechiziționarea unor stocuri, capacități de producție și de distribuție, de echipamente de protecție, dezinfectanți și medicamente pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19 este o decizie pe care o poate lua doar ministrul de Interne, cu acordul premierului.

Tot ministrul de Interne decide și dacă se impune asigurarea pazei și protecției instituționale a stațiilor de alimentare cu apă, energie, gaze, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național.

 
 

Urmărește-ne pe Google News