Mihai Constantinescu este într-o stare extrem de delicată, fiind ținut pe aparate.

„E în stare gravă, la fel de rea, înţeleg că vegetativă. Încă e ţinut pe aparate. (…) E staţionar acum, starea sa nu a evoluat nici în bine, nici în rău”, au precizat surse medicale pentru Mediafax.

În vârstă de 73 de ani, cântărețul Mihai Constantinescu a fost dus la Spitalul Floreasca pe 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator. Artistul este internat în această unitate medicală de mai bine de trei săptămâni.

Din cauza problemelor de sănătate, Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte. Artistul este cunoscut de mai multă vreme cu probleme cardiace.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost operat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, fiind diagnosticat cu stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

În 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.


Citește și:
Firea a numit-o șefa CA la Spitalul Filantropia pe fosta consilieră a lui Gabi Oprea: 26 de ani, nicio expertiză pe Sănătate, master la Academia SRI și colecționară de 4 funcții publice, de la spitale la Ciclop!

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Lecție „barbară" în Cecenia. Cadavrul unui băiat acuzat că a atacat un polițist, lăsat să zacă în fața mulțimii
Adevarul.ro
Lecție „barbară" în Cecenia. Cadavrul unui băiat acuzat că a atacat un polițist, lăsat să zacă în fața mulțimii
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Elle.ro
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Observatornews.ro
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI