Cinci oameni au murit, după ce o fabrică de textile a fost incendiată de manifestanți, în apropierea capitalei. Bilanțul persoanelor decedate a ajuns, astfel, la șapte de la izbucnirea manifestațiilor, transmite BBC.

Starea de urgență a fost decretată în capitala Santiago, paralizată de o săptămână din cauza manifestațiilor, și urmează să fie extinsă în alte orașe din nordul și sudul statului chilian.

Protestele izbucnite din cauza creșterii prețului călătoriei cu metroul s-au extins și reflectă nemulțumirea populației cu privire la nivelul de trai și inegalitățile sociale, relatează BBC.

Din cauza protestelor, numeroase școli, bănci și magazine rămân închise astăzi.

Cinci oameni, găsiți carbonizați într-o fabrică incendiată din Santiago

Pompierii chilieni au precizat că au descoperit cinci cadavre carbonizate într-o fabrică de textile care a fost incendiată de manifestanți într-o suburbie din Santiago. Sâmbătă, alte trei persoane au murit după ce un supermarket a fost incendiat.

Ministrul chilian de Interne a precizat că cel puțin șapte oameni au murit în incidente care au legătură cu proteste, fără a da alte detalii.

Autoritățile chiliene au anunțat că au fost înregistrate 70 de incidente violente grave, printre care 40 de jafuri în magazine și alte sedii de firmă. De asemenea, alte două persoane au fost rănite, după ce au fost împușcate în ciocnirile dintre protestatari și polițiști.

Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea

Ne confruntăm cu o escaladare a protestelor, care, fără îndoială, sunt organizate pentru a ne distruge țara și viața fiecărui cetățean.

Andrés Chadwick, ministrul de Interne din Chile

Aproape 10.500 de polițiști și militari au fost mobilizați pe străzi. Forțele de ordine au făcut peste 1.400 de arestări, a precizat oficialul chilian.

În mai multe orașe din Chile, protestatarii au incendiat duminică numeroase autobuze, au distrus stații de metrou și s-au luptat cu forțele de ordine.

Autoritățile au instituit starea de urgență în mai zona capitalei Santiago. De asemenea, această măsură va fi decretată și în orașele Antofagasta, Valparaíso, Valdivia, Chillán, Talca, Temuco and Punta Arenas, fiind restricționată atât la libertatea de mișcare, cât și dreptul la liberă întrunire.

Președintele chilian susține că protestatarii sunt criminali

Potrivit BBC, președintele chilian Sebastián Piñera, un miliardar conservator, a fost criticat pentru modul în care a reacționat în momentul izbucnirii protestelor considerate cea mai gravă criză din actualul său mandat.

Într-un discurs transmis de televiziune, președintele a spus că oamenii care provoacă incendii, creează baricade și dau spargeri sunt „criminali”.

Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”
Recomandări
Despre mitul „conflictului milenar” dintre români și maghiari, cu istoricul Sorin Mitu: „Comparați ce au făcut unii cu ceilalți englezii și irlandezii sau evreii și arabii”

„Suntem conștienți că (aceia care organizează protestele) au un anumit nivel de organizare și dispun de logistică, specifice unei grupări de crimă organizată. Fac apel la toți compatrioții mei să fie uniți în lupta împotriva violenței și a criminalității”, a declarat președintele chilian Sebastián Piñera, conform sursei citate.

Suntem în război împotriva unui dușman puternic, neînduplecat, care nu respectă nimic și care este dispus să recurgă fără limite la violență și acțiuni criminale.

Sebastián Piñera, președintele statului Chile

Piñera a suspendat, sâmbătă, creșterea prețului călătoriei cu metroul în Santiago, spunând că a ascultat „cu umilință” „vocea compatrioților săi”.

Sebastián Piñera și-a început al doilea mandat în martie 2018, după ce și-a exercitat primul mandat de președinte, în perioada 2010-2014. El a trimis militari și tancuri pe străzi, pentru prima oară, după 1990, când Chile a revenit la democrație, în urma dictaturii lui Augusto Pinochet.

Problemele care au declanșat protestele în Chile

Protestele au scos la iveală diviziunile din Chile, unul dintre cele mai bogate state din regiune, în care există, însă, inegalități între păturile sociale. De aici pornește nemulțumirea oamenilor care cer reforme economice.

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa
Recomandări
Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, adus în România. Autoritățile din Grecia au admis predarea sa

Chilienii mai sunt nemulțumiți și din cauza lipsei de finanțări a școlilor și universităților din țară.

foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
FANATIK.RO
Neti Sandu a dezvăluit care va fi cea mai avantajată zodie în 2025. Va fi anul de grație al acestor nativi
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI