Bartolomeu Anania a fost adus de la Viena, Austria, luni, după miezul nopţii, iar de la aeroport a fost preluat cu o ambulanţă SMURD şi transportat la Clinica de Chirurgie a Spitalului Judeţean, la secţia de Terapie intensivă. În prezent, starea mitropolitului este critică, dar stabilă, este intubat şi sedat, iar sângele îi este dializat. Ierarhul, care suferă de stenoză aortică, a fost dus la Viena, în urmă cu o săptămână, pentru o intervenţie chirurgicală, însă medicii de acolo au refuzat să-l opereze invocând starea mult prea gravă a pacientului.

Transportul acestuia la Viena a stârnit ample discuţii în rândul cadrelor medicale de la Cluj. Şeful Secţiei de Chirurgie Cardiacă a Institutului Inimii, medicul Mircea Bârsan, ne-a declarat că intervenţia de care avea nevoie reprezentantul Bisericii putea fi făcută şi în ţară, iar drumul până la Viena i-a agravat starea Mitropolitului. “Nu am fost întrebat dacă putem face operaţia aici. Am mai operat persoane de vârsta mitropolitului”, ne-a spus Bârsan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News