„Nenea Șică, lăutar legislativ cum e, a zis: dă-le, bă, dracu de Ordonanțe, că le semnez acu, noaptea, iar mâine dimineață se duce nea Stănel, portarul, cu ele la Consiliu și ia aviz de la oamenii ăia. Treabă românească: și noapte, și fără avize, of, se răsucește Ciordache-n pat când aude!”, spune Dragoș Pătraru.

Jurnalistul atrage atenția însă, că, deși Consiliul Legislativ inițial a refuzat să dea avizele după ce ordonanțele au fost deja semnate de premier, a doua zi Consiliul a anunțat că au fost date toate avizele.

„Deci cu o zi înainte pe site era că «Marș, mă, Șică, nu putem da aviz!», iar luni era: «Aaa, luați aviz de aici, bravo, domnu Șică, mare, mare legiuitor sunteți!».

Domnu Iohannis, ți-ai băgat și matale coada? Prea s-au executat oamenii ăia imediat, prea au bătut din călcâie, prea le-au zornăit stelele pe umeri, dacă înțelegi ce vreau să zic”, a continuat Pătraru.

Urmărește-ne pe Google News