Titi Aur a fost confirmat cu COVID pe 28 martie, fiind internat în spital cu o formă medie a bolii. Medicii au descoperit că pilotul avea plămânii afectați în proporție de 30%. A ales să rămână la spitalul din Bârlad, arătând că are încredere în echipa medicală de acolo.

După zece zile de spitalizare, pilotul anunță că se simte puțin mai bine, însă depinde în continuare de „peretele cu furtunul de oxigen”. Speră însă ca evoluția să fie una favorabilă și într-o săptămână să poată părăsi spitalul.

„Nu sunt omul care își pune viața personală pe Facebook sau în comunicări frecvente, dar experienta COVID mă face să vă transmit ceea ca am simțit. După șase zile cu masca de oxigen la două surse cu peste 20 litri/min., timp în care m-am simțit „strâns de gât” și cu senzații dese de atac de panică, am reușit să respir 20 de minute fără mască. M-am născut a doua oară!!!! Din păcate, mai există și minți «zăpăcite» care susțin că e fake. Dacă nu ar fi fost și astfel de comentarii ar fi însemnat ca am ajuns în Rai” a scris Titi Aur.

Pilotul recomandă celor care îl urmăresc să evite tratamentul „după ureche” și îi îndeamnă să ceară ajutor de specialitate fără ezitare.

FOTO: Facebook

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI