Dan Ciprian Sfichi, polițistul rănit grav cu sabia de interlop la Rădăuți, județul Suceava, vorbește, este conștient și respiră singur, notează Mediafax.ro.
„Pacientul este conştient şi vorbeşte, comunică cu medicii şi asistentele medicale. Nu vorbeşte cu probleme, vorbeşte bine. Este logic şi coerent. Există un deficit motor pe jumătate din corp”, au declarat medicii ieşeni, pentru sursa citată.
Surse medicale spun că Dan Ciprian Sfichi și-a strâns de mână soția și i-a apucat pe medici de brațe.
„Evoluţia este net favorabilă, pacientul a fost detubat, s-a scos sonda naso-gastrică, urmează să se facă încercări de alimentare pe cale naturală. S-a efectuat şi un computer tomograf în cursul acestei dimineţi. Pacientul colaborează, comunică cu cei din anturaj. În continuare se face o kinetoterapie intensivă şi se urmează acelaşi tratament în secţia de terapie intensivă”, a declarat Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.
Cu toate că a fost observată o îmbunătățire a stării de sănătate, medicii susțin că polițistul Ciprian Sfichi ar putea rămâne cu sechele.
„Evolutia neurologică este şi aceasta favorabilă, însă trebuie să ţinem cont de faptul că oricând pot să apară complicaţii locale sau generale. De asemenea, nu ne putem pronunţa în acest moment în privinţa sechelelor cu care va rămâne. Cel puţin şase luni de zile va trebui să efectueze o activitate de recuperare neuromotorie, în mediul specializat. În acest moment există speranţe că prognosticul vital este favorabil, nu putem să ne pronunţăm asupra sechelelor neurologice cu care va rămâne”, a explicat Grămadă.
Duminică, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a scris pe Facebook un mesaj referitor la polițistul rănit cu o sabie la Rădăuți. „E mai bine! Doamne ajută!”
Dan Ciprian Sfichi, polițistul rănit cu sabia, lucrează de 12 ani în cadrul Poliției Române. Bărbatul este căsătorit și are două fetițe de trei, respectiv cinci ani. Tatăl acestuia a fost polițist, iar fratele lui lucrează în structurile IGPR, notează sursa citată.
În urmă cu aproape o săptămână, polițistul Dan Ciprian Sfichi a fost lovit cu o sabie în timpul unei percheziții în Rădăuți în locuința unui suspect într-un dosar de trafic de droguri. Cel care a fost la un pas să-l ucidă este Alexandru Huţuleac, un individ care a mai fost arestat și în iulie 2016 pentru trafic de droguri.
Citește și Cine este nepoata secretă a Regelui Mihai. Are 18 ani și locuiește în Franța
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!