Unele informaţii spun că virusul s-a răspândit la Muntele Athos din cauza unora din Balcani, în special din România, care vin la Sfântul Munte cu certificate false de vaccinare.

„Relatarea, aşa cum a fost difuzată, este în cea mai mare parte adevărată. Într-adevăr, există voci ale negaţioniştilor la Sfântul Munte care îi induc în eroare pe călugări şi lumea. Aceste voci sunt izolate”, a spus stareţul Mănăstirii Esfigmenu, Bartolomeu.

El a condamnat fanatismul drept „un spirit contrar creștinismului”.

„Nu e posibil ca atunci când unii au un anumit mod de exprimare să întineze lupta celorlalţi. Domină un fanatism în rândul unor oameni care arată că problema nu este doar una medicală, ci a devenit una duhovnicească. Acest fanatism, această furie, aceste blesteme denotă fanatism, un spirit total contrar creştinismului. În jurul nostru miroase a moarte, dar ei nu o văd, nu vor să o vadă şi induc şi lumea în eroare”, a completat călugărul.

Potrivit acestuia, s-au vaccinat patru sau cinci mănăstiri, dar numărul călugărilor care au făcut boala a fost mare.

Potrivit unor informaţii, în acest moment sunt 50 de cazuri de COVID la Sfântul Munte. Sâmbătă, 30 octombrie, Muntele Athos figura pe primul loc la nivelul Greciei, ca regiunea cu cele mai multe cazuri în raport cu populaţia, având înregistrate 8 cazuri, ceea ce ar echivala cu 441,74 de cazuri la 100.000 de locuitori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News