Tânara ucraineană în vâstă de 22 de ani a depus plângere la poliție pe 17 aprilie, susținând că a fost agresată de stareț, un bărbat de 55 de ani, în perioada în care a fost cazată la mânăstire.
Preotul spune însă că nu a făcut nicio astfel de faptă.
„Atât timp cât nu mă simt vinovat, sunt împăcat sufleteşte, ce pot să spun: eu sunt cu sufeltul liniştit. Nu ştiu de ce ar fi spus aşa ceva. Mi-a zis cineva astăzi: niciun lucru bun, nicio faptă bună, nu rămâne nerăsăplătită cu rău”, a spus starețul.
Întrebat dacă a atins-o pe tânără, dacă a pus măcar mâna pe ea, a răspuns că „doar părinteşte”. „Şi ele mă cuprind pe mine, şi eu pe ele, părinteşte. Pe toate le respect, părinteşte. Eu îs liniştit că nu i-am propus la niciuna aşa ceva, eu sunt împăcat sufleteşte. Dumnezeu vede de sus. Nici nu am timp, pur şi simplu. Chiar am spus astăzi aici la băieţi că eu în data de 15 nici nu am fost acasă”, a mai precizat acesta.
Mai exact, preotul susține că în perioada în care tânăra susține că a fost abuzată sexual el nu se afla la mânăstire, ci în Ucraina. El a oferit și imagini susprinse de camerele de supraveghere, în care ar fi în localitatea Teaciv.
Tânăra care l-a acuzat pe preot este internată la spital
Tânăra de 22 de ani este interntă, în prezent, la spitalul din Sighetu Marmației împreună cu copilul ei. Aceasta a mers la spital după ce a suferit „manifestări în sfera gastro-intestinală, cu diaree și vărsături”, potrivit directorului medical Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
„Doamna a fost investigată în serviciul nostru UPU, a primit tratament de specialitate și nu a necesitat internare. Momentan este cu copilul în secția de pediatrie, ca și însoțitor” a declarat pentru sursa citată, doctorul Cristian Grad, director medical Spitalul Municipal Sighetu Marmației.
Întrebat dacă ar fi ajuns cu agresiuni sexuale, medicul a continuat: „Nu, nu. Nu a ajuns cu alte afecțiuni. În cursul serii a fost și poliția care a interogat-o timp de vreo 4 ore. Este greu de pronunțat, din discuțiile pe care le-au avut cu doamna medicii care au investigat-o nu a ridicat suspiciuni unei afecțiuni psihiatrice”.