În cadrul campaniei “Capitala creşte verde” se vor vărui copacii, se vor zugrăvi scările de blocuri şi, nu în ultimul rând, trotuarele vor fi curăţate de praf şi spălate cu detergent. De asemenea, agenţii economici vor trebui să-şi zugrăvească imobilele pe care le administrează. Æi, ca să arate că nu se dă în lături de la munca de jos, edilul va da startul curăţeniei de primăvară azi şi va ajuta la zugrăvirea unui imobil din sectorul 6.
1. Străzile şi trotuarele vor fi spălate
Străzile şi trotuarele oraşului vor fi curăţate de praf şi spălate cu detergent.
2. Vor fi plantaţi sute de arbori
În cadrul campaniei „Capitala creşte verde”, care va dura până pe 15 aprilie, sute de arbori vor fi plantaţi în parcurile din Capitală.
3. Se vor înlocui cabinele defecte
Romtelecom va trebui să repare sau să înlocuiască toate cabinele telefonice defecte şi să cureţe afişele publicitare de pe acestea şi de pe stâlpii de telefonie.
4. Încep tratamentele de deratizare
Luni dimineaţă, echipele de intervenţie ale firmei 3D România vor ieşi pe teren. Angajaţii încep tratamentele de deratizare şi de combatere a ţânţarilor.