UPDATE ora 21:08. Discurs al premierului Viorica Dăncilă. Cele mai importante declarații:
Astăzi, românii se bucură de Președinția Consiliului Uniunii Europene, ocupă locul meritat în Europa, locul în care să primească același respect, aceleași drepturi și aceleași beneficii de care se bucură toți ceilalți cetățeni europeni
Cu acest gând voi reprezenta țara mea și pe concetățenii mei în următoarele 6 luni. România va conduce cu demnitate Consiliul Uniunii Europene.
Cred că cel mai important pas al integrării noastre a fost realizat atunci când poporul român a adoptat, prin referendum, actuala Constituție a României.
Constituția este reperul nostru european cel mai important, pentru că ea a fost elaborată în acord cu partenerii noștri europeni și a reprezentat linia de start în procesul nostru de integrare euro-atlantică.
Astăzi putem spune cu toată convingerea că tot ceea ce este european este și constituțional, iar în egală măsură tot ceea ce este constituțional este în deplin acord cu valorile și principiile europene.
Această Constituție ne spune astăzi, în momentul preluării președinției rotative, că Guvernul României are datoria de a gestiona dosarele europene pe perioada președinției.
Ca prim ministru al României îmi asum cu onoare și demnitate această înaltă responsabilitate în fața Europei și a celor peste 500 de milioane de cetățeni europeni.
Vom demonstra că, România și-a câștigat pe deplin rolul și poziția de stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.
Vom demonstra că, România merită respectul comunității europene și statutul de partener egal în marea construcție europeană.
Vom demonstra că, România este pe deplin pregătită să stea cu fruntea sus, în rând cu toate celelalte state membre.
Vom arăta că, România este bine pregătită să gestioneze dosarele importante aflate pe agenda europeană și să fie un mediator imparțial, care poate genera consens în plan european.
Vreau să le spun partenerilor noștri, că români au fost, sunt și vor rămâne un popor pro-european. Nu ne-am schimbat cu nimic opțiunea noastră pro-europeană și nu văd niciun motiv să ne-o schimbăm în viitor.
Ne dorim să fim parteneri egali și respectați în Uniunea Europeană și iată că astăzi România se așază la masa la care se discută și la care se decide viitorul Uniunii!
Coeziunea și unitatea reprezintă viziunea noastră la conducerea Uniunii!
Vă garantez că miniștrii guvernului pe care îl conduc vor gestiona cu toată seriozitatea dosarele vitale pentru prezentul și viitorul Uniunii.
Dacă vrem ca Uniunea să fie mai puternică, atunci toate statele membre trebuie să fie puternice, iar cei mai slabi trebuie ajutați să devină mai puternici.
Ne propunem ca în mandatul președinției noastre Uniunea să meargă în același ritm și cu aceeași cadență! Și vom sustine în primul rând acele decizii care se vor afla deasupra diferențelor politice, deasupra varietății naționale, deasupra diferențelor de dezvoltare și care pot contribui astfel la întărirea coeziunii între statele membre.
Îmi doresc cu sinceritate ca după mandatul nostru la Președinția Consiliului, Uniunea Europeană să fie mai solidă, mai unită și mai solidară.
Acesta este spiritul Uniunii Europene! Aceasta este viziunea pe care o va urma România în cele 6 luni în care va deține președinția Uniunii!
UPDATE ora 21:05. Vorbește Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. La fel ca Tajani, Juncker a insistat pentru aderarea României în spațiul Schengen.
UPDATE ora 20:51. Donald Tusk, președintele Consiliului European, a uimit asistența cu un discurs în limba română. O declarație inedită a oficialului european a fost aceea că prima mașina a socrului său a fost o Dacia 1300. Președintele Consiliului European a citat din Nichita Stănescu, Mircea Eliade și Andrei Pleșu, dar a menționat și performanțele și personalitățile sportive ale României: Nadia Comăneci, Simona Halep sau câștigarea Cupei Campionilor Europeni de Steaua, în 1986.
UPDATE ora 20:45. Discurs al lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European. Acesta vorbește despre necesitatea aderării României în spațiul Schengen și spune că acest lucru ar trebui să se producă în prima parte a anului 2019.
„În România mă simt ca acasă”, a mai spus Antonio Tajani.
UPDATE ora 20:20. Primul care susține un discurs este președintele Klaus Iohannis. Cele mai importante declarații ale șefului statului:
Uniunea se confruntă în prezent cu diverse provocări, atât interne, cât și externe, precum procesul de retragere a Marii Britanii din Uniune, migrația şi securitatea în vecinătatea sa imediată și dincolo de continentul european.
Construirea Uniunii Europene de astăzi a fost posibilă pentru că părinții fondatori au crezut în proiectul european, în idealurile şi valorile sale.
Noi credem astăzi, mai mult ca oricând, că Uniunea Europeană este în mod incontestabil un proiect de succes, puternic și viabil.
Cei peste 60 de ani de pace de care s-a bucurat cea mai mare parte a continentului nostru stau mărturie forței, temerității și încrederii tuturor în capacitatea noastră de a coopera în mod eficient și sustenabil.
Ei sunt dovada că „uniți în diversitate” nu este un simplu motto, ci expresia faptului că Uniunea noastră este un proiect peren, capabil să se remodeleze mereu, fără a renunța la principiile și valorile fondatoare.
Știm cu toții că exercitarea unui Președinții este o misiune de înaltă responsabilitate, care presupune deopotrivă angajament și pragmatism pentru a putea răspunde de o manieră concretă, adecvată și realistă tuturor provocărilor.
Mai multă unitate și coeziune – aceasta este calea pe care o propunem pentru următoarele șase luni și pe care va trebui să o urmărim cu toții cu consecvență.
Avem o serie de dosare importante pe agenda europeană, precum negocierile privind viitorul Cadru Financiar Multianual post 2020, iar contextul Președinției României va fi marcat de alegerile pentru viitorul Parlament European.
Pe acest fond, va trebui să demonstrăm că prin unitate și consens putem defini o nouă pagină a proiectului nostru comun.
Avem nevoie de mai multă coeziune în toate acțiunile noastre la nivelul Uniunii Europene, indiferent că vorbim de o Europă a convergenței, de o Europă mai sigură, de o creștere a rolului Europei ca actor global sau de valorile noastre comune. Coeziunea este, în viziunea noastră, un aspect esențial pentru a asigura avansarea proiectului european.
După cum spuneam, pe parcursul mandatului nostru de Președinție a Consiliului Uniunii Europene vor avea loc momente marcante pentru evoluția Uniunii Europene și avem încrederea că reuniuni de o semnificație aparte, precum Summitul de la Sibiu, vor oferi noi perspective Europei de mâine.
UPDATE ora 19:30. Amiftrionul evenimentului de la Ateneul Român este Manuela Hărăbor, consilier al premierului Dăncilă.
Începând cu ora 19:00, invitații au început să sosească la Ateneul Român: președintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă și miniștrii săi, Victor Ponta și soția sa, Daciana Sârbu, Raed Arafat, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase, Gabriela Szabo, precum și numeroși alți politicieni, Patriarhul Daniel.
Ministrul Culturii, Daniel Breaz, a fost cel care i-a întâmpinat pe invitați.
În holul Ateneului Român, Corul Madrigal a interpretat melodii din repertoriul care i-a făcut celebri.
Fotografii: Vlad Chirea
Afară, în fața Ateneului Român, circa 800 de oameni protestează, scandând mesaje pro-Europa și anti-PSD. Vezi AICI imagini. Printre protestatari se numără și Mihai Șora.
Timp de şase luni, România deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Peste 200 de evenimente vor avea loc în ţara noastră, iar cel mai amplu este Summit-ul de la Sibiu, care va avea lor de Ziua Europei şi unde vor participa 27 de şefi de stat şi de guvern din ţări europene, 36 de delegaţii oficiale, 400 de invitaţi de rang înalt şi circa 800 de jurnalişti.
Joi, România marchează startul acestei preşedinţii, prin prezenţa, la Bucureşti, a preşedinţilor celor trei instituţii europene: Comisia Europeană, Consiliul European şi Parlamentul European, cărora li se adaugă Colegiul Comisarilor europeni.
Salonul oficial al Aeroportului Otopeni, decorat cu însemnele preşedinţiei României la Consiliul UE, serviciile secrete, în alertă maximă
Liderii instituţiilor europene au ajuns, joi, la Bucureşti, la Aeroportul Otopeni fiind pregătit deja Salonul Oficial, care a fost personalizat cu însemnele preşedinţiei României la Consiliul UE.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a suplimentat numărul de personal din cadrul structurii de protocol, pentru primirea invitaţilor străini.
Au ajuns în cursul zilei de joi, preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, împreună cu 23 din cei 28 de comisari europeni, printre care şi Corina Creţu, comisarul din partea României.
Au mai venit Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.
Peste 100 de jurnalişti străini s-au acreditat şi vor veni la Bucureşti pentru cele două zile de preluare simbolică a preşedinţiei Consiliului UE, de către ţara noastră.
Oficialii europeni au fost preluaţi de limuzine blindate, de la Aeroportul Otopeni, conduse de şoferi ai Serviciului de Protecţie şi Pază. Delegaţiile au fost transferate cu autocare moderne, închiriate de Ministerul Afacerilor Externe. De altfel, MAE a apelat la autoturisme de lux, de la Reprezentanţele din Capitală, pentru acest eveniment, invitaţii fiind aduşi la Ateneul Român cu astfel de maşini, folosite în mod frecvent pentru misiuni oficiale.
Delegaţiile au fost cazate la toate hotelurile mari din Capitală.
Ateneul, punctul de atenţie al zilei de joi: Concert simbolic susţinut de Orchestra Uniunii Europene
Centrul atenţiei este Ateneul Român. Preşedintele României, premierul Viorica Dăncilă, membrii Guvernului şi ai Parlamentului îi vor primi pe liderii europeni, la un concert simbolic dedicat preluării preşedinţiei Consiliului UE.
Viorica Dăncilă, Jean Claude Juncker, Donald Tusk şi Antonio Tajani vor susţine discursuri, înainte de concertul inaugural care va avea loc pe scena Ateneului.
Concertul va fi susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din cele 28 de state UE. Este vorba despre artişti români recunoscuţi internaţional, precum Adela Zaharia, Ruxandra Donose, Michael König, Sorin Coliban şi Corul Filarmonicii „George Enescu”. Dirijorul concertului va fi Ion Marin, în timp ce corul este coordonat de Ion Iosif Prunner.
Un concert inaugural al Preşedinţiei române la Consiliul UE va avea loc şi la Bruxelles, pe 24 ianuarie, la centrul Bozar.
Conferinţe comune ale lui Jean Claude Juncker cu preşedintele Iohannis şi premierul Dăncilă, vineri, la cele două Palate. Liviu Dragnea nu se află în ţară, va fi înlocuit de Florin Iordache
Vineri, preşedintele Comisiei Europene va avea întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Viorica Dăncilă, urmate de declaraţii comune de presă.
La Cotroceni, subiectul discuţiilor va fi legat de Preşedinţia României la Consiliul UE, cu accent pe principalele dosare europene pe care România le va gestiona în această perioadă. Preşedintele României va sublinia că exercitarea pentru prima dată de către ţara noastră a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE va reprezenta o bună oportunitate pentru a reafirma angajamentul în favoarea consolidării proiectului european.
Agenda vizitei lui Jean Claude Juncker include şi întâlniri cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au transmis încă oficial agenda de vineri a celor doi preşedinţi, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul Casmerei, Liviu Dragnea, nu este în ţară, iar potrivit unor surse din PSD, cel care îl va primi pe Jean Claude Juncker este vicepreşedintele Camerei, Florin Iordache.
Citeşte şi: Ce penalități riscăm dacă nu plătim la timp taxele la stat