O excepţie de la această regulă se va face în cazul în care un stat va dori să îşi menţină eurocomisarul în funcţie. Per total însă, va trebui să se tindă spre paritatea de gen în cadrul viitoarei Comisii Europene, notează APA.

Odată ce von der Leyen îşi va alcătui echipa de eurocomisari, aceştia vor fi audiaţi de Parlamentul European la toamnă.

În prealabil, Comisia pentru Afaceri Juridice a PE va verifica declaraţiile de interese financiare şi eventualele conflicte de interese ale candidaţilor la posturile de eurocomisari.

Comisiile de resort vor supune ulterior la vot candidaturile individuale, deşi Parlamentul European poate aproba sau respinge Comisia doar în integralitatea sa.

Votul în PE asupra întregii comisii ar putea avea loc, conform planului, în luna septembrie. Aceasta ar deschide calea pentru ca a doua comisie von der Leyen să îşi preia mandatul la data de 1 noiembrie, aşa cum este planificat, adaugă APA, citată de Agerpres.

Patru femei şi un bărbat la conducerea UE

Ursula von der Leyen nu este singura femeie în sferele înalte ale Uniunii Europene (UE), al cărei corp conducător s-a feminizat, iar după un prim tur de orizont patru femei şi un bărbat se află sau urmează să se afle în curând în posturi-cheie, constată AFP, potrivit news.ro.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Prima femeie care deţine preşedinţia CE, germanca în vârstă de 65 de ani a obţinut joi încrederea majorităţii  eurodeputaţilor pe o perioadă de încă cinci ani la şefia Executivului european.

Adepta unei comunicări milimetric de precise, fostul ministru german al apărării a ştiut să se impună după un prim mandat zguduit de turbulenţe, pandemia de COVID-19 şi de războiul din Ucraina, şi să încarneze politica UE, în pofida provocării unor tensiuni, comentează AFP.

Ursula von der Leyen şi-a forjat imaginea unei conducătoare puternice în cazul scandalului Sofagate, protestând faţă de comportamentul considerat sexist al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi al președintelui Consiliului European Charles Michel de a o plasa la distanţă, pe o canapea, în timpul unei vizite în Turcia.

„Doamna de fier” de la Tallinn

Premierul eston Kaja Kallas – care a demisionat luni – urmează, la rândul său, să obţină aprobarea Parlamentului European (PE) pentru a prelua în mod oficial frâiele diplomaţiei europene.

Această avocată de meserie, în vârstă de 47 de ani, a fost desemnată de statele membre UE să-i urmeze spaniolului Josep Borrell, care a succedat două femei – italianca Federica Mogherini şi britanica Catherine Ashton.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Supranumită „Doamna de fier” de la Tallinn, fiica fostului comisar european Siim Kallas este o adversară hotărâtă a Kremlinului.

Sub conducerea sa, guvernul eston a scos din spaţiul public monumente de război datând din epoca sovietică, o fermitate din cauza căreia a ajuns în februarie pe lista persoanelor căutate de Rusia.

Roberta Metsola, șefa Parlamentului European

De asemenea o susţinătoare foarte activă a Ucrainei, conservatoarea malteză Roberta Metsola, în vârstă de 45 de ani, a obţinut marţi un al doilea mandat de doi ani şi jumătate la preşedinţia Parlamentului European (PE).

Ajunsă în această funcţie la începutul anului 2022, ea era atunci cea mai tânără femeie care prelua şefia PE. Este a treia femeie care o deţine, după franţuzoiacele Simone Veil (1979-1982) şi Nicole Fontaine (1999-2002).

În primul său mandat, zguduit de scandalul Qatargate cu privire la suspiciuni de corupţie în cazul unor aleşi, PE a adoptat legislaţii de mediu, Pactul Verde, reglementări fără precedent impuse giganţilor digitali şi Pactul Migraţiei.

Credincioasă poziţiei împotriva avortului a partidului său naţionalist maltez, Metsola s-a angajat la accederea la preşedinţie să apere poziţiile oficiale ale instituţiei, să „meargă mai departe pentru a garanta şi apăra drepturile femeilor” şi să contracareze violenţele cărora le sunt supuse femeile. Ea a reiterat marţi aceste priorităţi.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Antonio Costa, viitorul șef al Consiliului UE

La şapte luni după ce a demisionat din postul de premier, socialistul portughez Antonio Costa se impune la Bruxelles, unde a fost ales, la sfârşitul lui iunie, preşedinte al Consiliului European, organul care defineşte orientările şi priorităţile politice ale UE.

Un tactician pragmatic şi abil, el a dovedit că este capabil să poarte negocieri dificile, ca în 2020, când a contribuit la convingerea premierului naţionalist ungar Viktor Orban să nu blocheze planul european de relansare economică post-COVID, crucial în Portugalia.

Simţul compromisului urmează să fie un atu preţios acestui jurist în vârstă de 63 de ani – cu origini indiene – la şefia cenaclului liderilor de stat din UE.

El urmează să-i succeadă lui Charles Michel la 1 decembrie.

Christine Lagarde, garanta euro

Prima femeie la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în vârstă de 68 de ani, a sosit la Frankfurt în 2019, după ce a fost prima femeie ministru al economiei în Franța şi prima directoare generală a Fondului Monetar Internaţional.

Lăudată pentru sângele său rece în vremuri de turbulențe economice, ea se distinge prin poziţia favorabilă pe care o are faţă de includerea luptei împotriva modificărilor climatice în politica monetară, o idee care nu se bucă încă de unanimitate în mediul bancherilor centrali, lângă care se va afla până în 2027, în cazul în care îşi duce la bun sfârşit mandatul de opt ani la BCE.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Bogdi2024   •   19.07.2024, 13:11

"Adepta unei comunicări milimetric de precise, fostul ministru german al apărării a ştiut să se impună" - asa cum a facut negocierile prin SMS cu Pfizer,si apoi "ooops, le-am sters!" asa este milimetric de precisa in comunicare....parca suntem copii mici noi cititorii in halul ala este aburul cuvintelor de pacalitor si daca te iei de asemenea exprimari ti se spune sec "nu ai luat tot contextul frazei"....Aceasta realegere a Ursulei a fost cel mai gresit lucru pe care Europa l-a facut si vom vedea in urmatorii ani rezultatele.

Richardxyz13   •   19.07.2024, 08:55

Acum nu mai e discriminare? Ce ne facem cu gay, lezbienele, transexualii, travestiții? Dubla moralitate este în splendoarea ei.

Misu1950   •   19.07.2024, 08:54

Ciolacu, ca iubitor de LGBT, va propune doi barbati ca sa-i iasa socoteala...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
FANATIK.RO
De duminică, 10 noiembrie, de la ora 10, soarta se schimbă în bine pentru patru zodii. Începe să le meargă ca pe roate
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI