Trei indicatori ar urma să fie luaţi în calcul pentru evaluarea situaţiei dintr-o anumită zonă, conform sursei citate:

  • numărul noilor cazuri de infectare la 100.000 de locuitori înregistrate în ultimele 14 zile la nivel regional;
  • procentul testelor de COVID-19 pozitive din totalul testelor efectuate în ultima săptămână;
  • numărul testelor la 100.000 de locuitori efectuate în ultima săptămână.

Pe baza acestor date, Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) va publica săptămânal o hartă a situaţiei epidemiologice a ansamblului ţărilor UE, pe regiuni. Fiecare culoare va ilustra nivelul de risc pe patru nivele: verde, portocaliu, roşu şi gri.

Recomandarea prevede ca statele membre ale UE să nu refuze intrarea pe teritoriul lor a călătorilor veniţi dintr-un alt stat membru. Dar celor veniţi dintr-o zonă portocalie, roşie sau gri li se vor putea impune carantina sau un test obligatoriu.

De asemenea, rezultatele testelor vor trebui recunoscute reciproc între statele membre.

Restricțiile, anunțate cu cel puțin 24 de ore înainte

Conform recomandării, o ţară care va dori să instituie măsuri restrictive pentru călătorii veniţi dinspre sau care se deplasează către o zonă considerată de risc va trebui să informeze statul respectiv, în măsura posibilităților, cu 48 de ore înaintea intrării în vigoare a acestei măsuri.

Populaţia va trebui, de asemenea, să fie informată cu 24 de ore înaintea instituirii restricţiei.

Ar putea, totuşi, să fie exceptate de la măsura carantinei persoanele care exercită anumite profesii considerate esenţiale.

Recomandarea are în vedere şi instituirea unui formular unic european care să fie completat de persoanele care călătoresc.

Deciziile au fost luate în cadrul unei reuniuni desfăşurate la nivel de ambasadori. Statele membre au aprobat prin majoritate calificată recomandarea pentru o mai bună coordonare, ce urmează să fie adoptată formal marţi, în Consiliul UE, de miniştrii statelor membre.

”Este o etapă importantă care (…) va permite mai multă previzibilitate şi transparenţă pentru călătoriile în UE în perioada COVID-19”, a declarat un purtător de cuvânt german, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Statele membre rămân însă libere să decidă dacă aplică măsurile recomandate la nivel european.

 
 

Urmărește-ne pe Google News