Contractorii principali ar fi Raytheon Co și Lockheed Martin Corp, doi giganți americani în domeniul armamentului, a spus Agenția de cooperare în domeniul securității.


Citește și: DNA a făcut anunțul astăzi. Este vizat Liviu Dragnea


Decizia Departamentului de Stat se referă la vânzarea a 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T) și 168 de rachete Patriot Advanced Capabilty-3 (PAC-3) îmbunătățite.

Odată primit acest acord, România va trebui să decidă dacă mai este interesată să le achiziționeze, iar datorită sumei foarte mari pusă în joc, achiziția va trebui să fie aprobată de Parlament.

România a solicitat sistemele Patriot în aprilie. În prezent, 13 state utilizează sistemul, numărul acestora fiind estimat să crească odată ce Polonia finalizează achiziția.

În aprilie, secretarul de stat în MapN, Florin Vlădică, a trimis – și din postura de șef al Departamentului ”Armament” -, o cerere guvernului SUA prin care Armata Română se arată interesată să achiziționeze mai multe rachete de tip sol-aer Patriot. Echipamentele militare ar urma să fie cumpărate de la armata americană, dar temenii și condițiile în care se va face această tranzacție vor fi stabilite de politicienii de peste ocean.

Achiziționarea rachetelor sol-aer Patriot de la americani vine în contextul în care România, aflată în flancul estic al NATO, aproape de granița cu Rusia, intenționează – în baza unui plan strategic de apărare națională, să-și ”betoneze” sistemul de apărare antiaeriană. Un prim pas în acest sens a fost făcut la Deveselu, unde a fost activat scutul antirachetă, urmat de anchiziționarea a nouă avioane de luptă F-16 (tot de la armata americană)


Citește și: GALERIE FOTO| Viața după ISIS. Reconstrucția Mosulului va costa un miliard de dolari


 

Urmărește-ne pe Google News