Retragerea completă vine la aproape 20 de ani după ce au invadat țara în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, când americanii au intrat în Afganistan pentru că talibanii găzduiau gruparea al-Qaeda.

Peste 122.000 de persoane au fost evacuate din Kabul începând cu 14 august, cu o zi înainte ca talibanii să intre în capitala Afganistanului și să preia puterea.

Principalul reprezentant diplomatic al SUA în Afganistan, Ross Wilson, a fost ultimul american care a părăsit țara, a declarat generalul de marină Frank McKenzie, șeful Comandamentului central al SUA, într-un briefing de presă al Pentagonului.

Luni seară au fost auzite focuri de armă în toată capitala afgană, Kabul, în ceea ce pare a fi o celebrare a plecării militarilor străini.

Evacuarea aeriană de urgență s-a încheiat înainte de termenul stabilit de președintele american Joe Biden – 31 august.

Liderul de la Casa Albă a moștenit un acord de retragere a trupelor încheiat cu talibanii de predecesorul său Donald Trump și a decis la începutul acestui an să finalizeze retragerea.

Plecarea trupelor occidentale a favorizat ascensiunea talibanilor, care au preluat puterea la capătul unei operațiuni de zece zile care s-a încheiat cu fuga președintelui Ashraf Ghani.

Evacuările au devenit și mai periculoase când un atac sinucigaș cu bombă, revendicat de Statul Islamic – inamic atât al Occidentului, cât și al talibanilor – a ucis joi 13 membri ai serviciului SUA și peste 170 de afgani care așteptau la porțile aeroportului.

Biden, care s-a confruntat cu critici intense în SUA și în străinătate cu privire la deciziile sale, a promis după sângerosul atac din aeroportul din Kabul că va vâna persoanele responsabile.

De atunci, Statele Unite a efecuat mai multe atacuri cu drone asupra unor poziții și membri ai grupării ISIS-K.

Urmărește-ne pe Google News